Termenul de aplicare a prevederilor actualului Contract-cadru se prelungește până la data de 30 iunie, potrivit unui comunicat de presă al CNAS. Prelungirea este necesară pentru asigurarea continuităţii acordării asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate în trimestrul al II-lea, în condițiile în care s-a stabilit, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, că un nou model de Contract-cadru va fi finalizat până la sfârșitul trimestrului respectiv.
„La ora actuală am finalizat etapele de dezbateri publice, negocieri şi consultări pentru viitorul Contract-cadru, care va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală, dar mai ales pe asistenţa medicală primară, unde vor fi introduse noi instrumente de stimulare a serviciilor medicale de prevenţie şi de orientare a pacienţilor pentru depistarea precoce a bolii şi pentru tratarea afecţiunilor ce pot fi abordate în ambulatoriu”, a explicat Adela Cojan, președintele CNAS.
Actul normativ mai prevede că furnizorii de servicii conexe actului medical care desfăşoară activitate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate au obligația ca până la data de 30 iunie să facă demersurile necesare pentru utilizarea cardului național în procesul de acordare a serviciilor decontate de CNAS.