Aparat ECMO, donat Spitalului Floreasca

0

voluntari-smurdGrupul KMG International, prin intermediul companiilor membre Rominserv și Rompetrol Gas, a donat unității de primiri urgențe a Spitalului de Urgență Floreasca un aparat de oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO), precum și uniforme pentru voluntarii medicali ai SMURD, continuând parteneriatul cu Fundația pentru SMURD, se arată într-un comunicat de presă.

Echipamentul ECMO va fi folosit pentru a susține funcțiile respiratorii și cardiace ale pacienților din secția de terapie intensivă, precum și în timpul transportului acestora. La nivelul țării, există doar câteva aparate ECMO în sistemul de sănătate, prețul unui singur dispozitiv ridicându-se la circa 55.000 de euro. Dispozitivul mobil donat de Rompetrol este primul de acest fel din sistemul național de sănătate, fiind utilizat în transportul de urgență al pacienților.

„Prin intermediul acestui parteneriat responsabil încheiat cu Rompetrol, începând cu anul 2009, am reuşit să susţinem activitatea aero-medicală desfășurată de SMURD, prin Inspectoratul General de Aviație. Vom continua această colaborare pentru a dezvolta proiecte vitale, prin intermediul cărora se asigură un sprijin logistic necesar activităţii desfăşurate de serviciul de urgenţă SMURD pentru a salva pacienții aflați în stare critică și care au nevoie de o intervenție calificată, la cele mai înalte standarde profesionale”, a spus Dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD.

Acest parteneriat continuă acordul încheiat în 2009 prin care Rompetrol Rafinare a furnizat până în 2015 combustibil pentru elicopterele medicale operate de Inspectoratul pentru Aviație și Serviciul Mobil pentru Urgențe, Resuscitare și Descarcerare (SMURD), facilitând transportul și salvarea vieților a peste 5.800 de persoane rănite și înregistrând peste 10.000 de ore de zbor.

În acest an, KMG International a achiziționat și donat Institutului Național de Transfuzie Sanguină două frigidere pentru plasmă, care îndeplinesc normele în vigoare și standardele europene impuse, cât și mobilier tehnico-medical pentru laboratoare.

Grupul KMG International a investit peste 8 milioane de dolari în proiecte de dezvoltare a comunităților la nivel național în ultimii ani, cu un număr total de peste 300.000 de beneficiari. Investițiile în sectorul medical, una dintre direcțiile strategice ale grupului, au vizat reabilitarea secțiilor și dotarea cu echipamente medicale a peste 60 de spitale din țară. În 2013, Spitalul Marie Curie a primit fonduri pentru a implementa – pentru prima dată în România, tehnica ECMO în cazul pacienților nou-născuți care suferă de probleme cardiace și respiratorii severe și nu reacționează la metodele de reanimare standard.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.