Biocidele TP1 şi TP2 utilizate în spitale vor fi testate în laboratoare acreditate

0

Lab Experiment

Toate produsele biocide cu indicaţie de utilizare în unităţi sanitare din categoriile TP1 (dezinfecţia tegumentelor) şi TP2 (dezinfecţia suprafeţelor) vor fi testate în laboratoare acreditate, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății (MS).

Deţinătorii de avize prezenţi pe piaţa românească (producători şi distribuitori) vor fi obligaţi să efectueze teste de eficacitate pentru fiecare activitate a produsului menţionată în dosarul de avizare. Orice produs pentru care nu va fi prezentat rezultatul testelor realizate de un laborator acreditat în termenul de 120 de zile de la data intrării în vigoare a modificărilor la Ordinul10/2010 al MS, va pierde avizul de punere pe piaţă. Termenul de 120 de zile a fost agreat de MS în urma propunerii specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Perioada de transparenţă decizională a modificărilor la Ordinul 10/2010 se încheie pe 23 iunie. În această perioadă, proiectul de Ordin de Ministru poate suferi modificări, se menționează în comunicatul respectiv. În paralel cu testarea tuturor produselor biocide în laboratoare acreditate, în cadrul Programului Naţional de Sănătate, la 1 iunie 2016 s-a demarat o primă acţiune naţională de verificare a documentelor (etichetă, aviz, fişă de securitate, monitorizare de control etc) tuturor produselor biocide TP1 și TP2.

La aceasta se adaugă și o testare prin sondaj a produselor biocide destinate dezinfecţiei suprafeţelor (TP2). În cadrul acestei acţiuni, vor fi testate 42 de produse în laboratoarele INSP Iaşi, DSP Ialomiţa şi INSP Bucureşti. Din totalul produselor biocide pentru dezinfecţia suprafeţelor (TP2) avizate pe piaţa românească, eşantionul ales reprezintă circa o treime. Testarea produselor în laboratoarele din România este primul pas al unui plan de control pe termen lung.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.