Boala Venoasă Cronică: Ignorate, problemele prind rădăcini

0

În România, opt din zece persoane fac mişcare doar  atunci când  trebuie să îşi rezolve treburile zilnice şi nu ca parte a unui stil de viaţă sănătos, fapt care duce la creşterea riscului de a dezvolta în timp Boala Venoasă Cronică (BVC), asociată de cinci din zece persoane cu denumirea de varice, arată un studiu realizat la inițiativa companiei farmaceutice Servier Pharma.  

Studiul a demonstrat că factorii de risc asociați BVC cunoscuți de români sunt sedentarismul şi statul în picioare timp îndelungat, mai puțin obezitatea şi fumatul. În ceea ce priveşte identificarea BVC, principalele simptome enumerate fac referire la  „picioarele umflate şi grele”, deşi apariţia bolii în fază incipientă se poate manifesta şi sub formă de: durere, crampe nocturne, frunicături, mâncărime, senzație de arsură. Când aceste simptome sunt resimțite este importantă programarea la medicul de familie pentru un consult.

În cazul persoanelor care se confruntă deja cu semnele BVC, studiul „Boala Venoasă – Percepţii şi cunoştinţe” arată că opt din zece respondenţi nu şi-ar trata singuri posibilele simptome şi preferă să apeleze la medic, însă doar în două din zece cazuri aceştia ar alege să meargă la medicul flebolog, specialist în diagnosticarea şi tratarea acestei afecţiuni, în timp ce, în opt din zece cazuri, persoanele ar apela la medicul de familie.

Pentru o informare corectă asupra cauzelor, simptomelor şi tratării BVC, Servier România, cu sprijinul Societățiii Naționale de Medicină de Familie și Societății  Române  de Flebectomie au demarat campania educaţională „Când le ignori, problemele prin rădăcini”. Scopul este de a evidenția importanța consultului medical înainte ca simptomele să se agraveze, în contextul în care șapte din zece pacienţi care intră în cabinetul medicului de familie suferă de BVC, potrivit unui alt studiu realizat în centrele de medicină generală din România.

Persoanele predispuse la BVC au și posibilitatea autoevaluarii iniţiale, printr-un test  disponibil online pe www.stop-varice.ro.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.