Poporul Tsimane din Bolivia este comunitatea cu cele mai sănătoase inimi din lume, potrivit unui studiu publicat în jurnalul the Lancet și preluat de BBC.
Modul de viață al acestei comunități are anumite similarități cu civilizația umană de acum mii de ani – 17% din ceea ce mănâncă este vânat – porc mistreț, tapir și capybara (cel mai mare rozător din lume), 7% din alimentația lor fiind pește, iar restul – orez, porumb, manioc, fructe și nuci/semințe.
Astfel, 72% dintre caloriile lor provin din carbohidrați, comparativ cu doar 52% în alimentația locuitorilor Statelor Unite, 14% provin din grăsime, comparativ cu 34% în Statele Unite. Populația Tsimane consumă mult mai puține grăsimi saturate. Atât americanii, cât și Tsimane, își extrag 14% dintre calorii din proteine, dar Tsimane consumă mai multă carne slabă. În plus, sunt mult mai activi din punct de vedere fizic.
Autorii studiului au scanat inimile a 705 de Tsimane căutând semne ale calciului coronarian (îngroșarea vaselor de sânge și factor de risc pentru infarct) și au ajuns la concluzia că, la 45 de ani, aproape nici un membru al comunității nu are calcifieri în condițiile în care 25% dintre americani au această problemă. La 75 de ani, două treimi dintre Tsimane nu au calcifieri; pe de altă parte, la aceeași vârstă, majoritatea locuitorilor Statelor Unite (80%) au calcifieri ale arterei coronariene.
De asemenea, membrii comunității Tsimane fumează mult mai puțin, dar fac mai multe infecții ceea ce ar putea crește riscul problemelor cardiace cauzând inflamație în corp.
Prof. Gurven, conducătorul studiului, a comentat: “Avem nevoie de o abordare holistică a efortului fizic care nu ar trebui limitat doar la weekend. Ar trebui să mergem cu bicicleta la serviciu, să urcăm pe scări. Tehnologia modernă ne ține în viață, dar urbanizarea și specializarea forței de muncă ar putea fi noi factori de risc pentru inimă. Tsimane trăiesc în comunități mai mici, viața lor are o componentă socială importantă și au o perspectivă pozitivă asupra existenței”.
Faptul că Tsimane au cei mai buni indicatori înregistrați vreodată în ceea ce privește sănătatea cardiovasculară este o informație care se opune insinuărilor recente că ar fi nesănătos consumul de carbohidrați, a remarcat Dr. Gavin Sandercock, lector în fiziologie clinică la Universitatea din Essex.