Numărul pacienților români tratați la spitalul WPK din Viena a crescut cu 15%

0

Unul dintre cele mai mari spitale private austriece, Wiener Privatklinik, a tratat în primul trimestru al anului cu 15% mai mulți pacienți români, raportat la aceeași perioadă a anului trecut.

Tratamentele oncologice au fost solicitate de către 60% dintre pacienți; alte servicii medicale accesate au fost cele de second opinion și check-up (10%), urmate de serviciile de ortopedie, traumatologie și medicină sportivă și de tratamentele pentru afecțiuni cardiovasculare și ORL. Pacienții români reprezintă 20% din totalul pacienților străini tratați în cadrul spitalului, fiind a două naționalitate ca pondere, după pacienții din Federația Rusă.

“Datorită numărului crescut de pacienți români care s-au adresat spitalului nostru în primul trimestru al anului, am decis înființarea, în cadrul WPK Viena, a unui serviciu special care să le asigure suport pe întreagă perioadă a internării. Astfel, toți pacienții români care se tratează la Wiener Privatklinik beneficiază de asistentă permanență, în limbă română, oferită de către personalul nostru dedicat, atât la Viena, cât și la reprezentanța din București. Aceștia transmit dosarul medical către echipa medicală, obțin o propunere medicală inițială pe care o comunică pacienților, le oferă acestora suport pentru deplasarea și cazare la Viena, și, de asemenea, îi însoțesc în spital. Cei mai mulți români ajung la noi pentru o a doua opinie și tratamente medicale care nu sunt disponibile deloc sau nu sunt la același nivel de calitate în țara lor. Printre acestea se află imunoterapia, cel mai modern tratament al cancerului, care deocamdată nu este disponibil în Romania”, a declarat Dr. Walter Ebm, CEO Wiener Privatklinik.

Cele mai frecvențe patologii oncologice în rândul pacienților care ajung la Wiener Privatklinik sunt cancerul de sân-la femei și cancerul pulmonar, cel din urmă având o incidență în creștere în rândul populației generale.

Centrul de Excelentă în Oncologie (WPK Cancer Center) are capacitatea de a aborda multidisciplinar și individualizat toate tipurile de cancer în diferite stadii, oferind pacienților cele mai moderne tehnici de diagnosticare și terapie. Diagnosticul final este emis de către o Comisie Interdisciplinara de experți în Oncologie, Genetică și Biologie Moleculară (Tumor Board), care analizează caracteristicile moleculare și individuale ale mutațiilor ADN-ului celulelor tumorale și ale celulelor sănătoase.

În ceea ce privește serviciile de second opinion și check-up, WPK vine în întâmpinarea pacienților cu pachete personalizate de investigații, analize și consultații pentru evaluarea completă a stării de sănătate, într-o singură zi.

În 2017, cifra de afaceri înregistrată de Wiener Privatklinik  a fost de 80 milioane de euro. Rata de ocupare a spitalului este de circa 85%, pacienții internaționali reprezentând 45% din totalul pacienților.

Pentru a facilita accesul pacienților români la serviciile sale medicale, WPK a încheiat parteneriate cu diverse companii aeriene și cu unități de cazare din Viena, oferind astfel condiții avantajoase și discounturi semnificative în ceea ce privește transportul și cazarea în Austria.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.