Doar 5% dintre bolnavii de cancer din România apelează la un psiho-oncolog

0

Psiho-oncologia este încă într-o fază incipientă în sistemul medical din România: doar 5% dintre pacienţii oncologici primesc suport din partea unor psihologi profesioniști, potrivit unui comunicat de presă al companiei farmaceutice Roche. Evaluarea psihosocială a pacienților cu cancer nu este parte a procedurii oncologice de rutină în fiecare institut de profil, secție sau departament de oncologie medicală, astfel că, în acest moment, nu există posibilitatea de a detecta în timp util toate problemele de sănătate mintală și de a interveni pentru tratarea crizei psihosociale cu care se confruntă pacienții cu cancer. „Distresul ar trebui recunoscut, monitorizat, documentat și tratat prompt în toate stadiile bolii prin intermediul screeningului și toți pacienții ar trebui testați pentru distres la prima lor vizită, la intervale regulate în funcție de ceea ce indică evoluția clinică dar și atunci când apar modificari in statusul lor medical. Screeningul ar trebui să identifice nivelul și natura distresului”, a explicat Cosmina Neag, psiholog clinician, psihoterapeut, Clinica Topmed din Târgu-Mureș, co-autoare a unui ghid de bune practici destinat psiho-oncologilor lansat recent cu sprijinul Roche.

Ghidul a fost elaborat de către psih. dr. Florina Pop, Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță”, Cosmina Neag, psiholog clinician, psiho-oncolog la spitalul Topmed din Târgu Mureș, Oana Hetea, psiholog clinician, psihoterapeut la Clinica Amethyst Radiotherapy Cluj-Napoca.

Broșura este  dedicată psihologilor care fie lucrează deja cu pacienți oncologici, fie își doresc să se supraspecializeze. Structura ei ține cont de principalele atribuţii ale psihologului în mediul oncologic şi prezintă modalităţi specifice de intervenţie pentru principalele probleme cu care acesta se confruntă în interacțiunea lui cu pacienţii oncologici și aparținătorii acestora.

„Oamenii prezintă răspunsuri emoţionale diferite în momentele diagnosticului şi tratamentului, iar nivelul distresului resimţit de pacienţi poate varia în timp. Psihologul trebuie să facă distincția dintre o reacţie normală de adaptare la boală şi o reacţie emoţională de intensitate clinică şi să intervină ca atare. De asemenea, membrii familiilor persoanelor care au fost diagnosticate cu cancer au nevoie de suport, întrucât reacţiile lor emoţionale la boala unei persoane dragi pot fi la fel de intense ca ale pacientului însuşi”, a declarat psih. dr. Florina Pop, Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” din Cluj-Napoca, co-autoare a ghidului.

În redactarea ghidului a stat la bază o analiză riguroasă a literaturii de specialitate și a ghidurilor similare existente la ora actuală, precum și experiența clinică a psiho-oncologilor. Scopul acestui ghid este acela de a oferi specialiștilor cu diverse niveluri de experiență o descriere mai complexă a diferitelor tipuri de intervenții dar și exemple de studii de caz.

În ceea ce privește terapia de grup a pacienților oncologici, ca și modalitate de intervenție, Oana Hetea, psiholog clinician, psihoterapeut, Clinica Amethyst Radiotherapy Cluj-Napoca, co-autoare a ghidului, a subliniat faptul că „acest tip de terapie este eficientă şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor oncologici, grupurile fiind gândite în funcţie de intenţia terapeutică, respectiv cele care au scop informaţional/psiho-educaţie, cele care vizează trainingul abilităţilor, cele care oferă suport social şi emoţional, dar şi o combinaţie a acestora.”

Pacienții români beneficiază gratuit de terapie psiho-oncologică

Consilierea prin intermediul unui psiho-oncolog este un serviciu gratuit pentru pacienții români – aceștia pot solicita medicului oncolog curant punerea în legătură cu un astfel de profesionist.

„Dacă în perioada tratamentului împotriva cancerului pacienții acceptă să interacționeze exclusiv cu membrii familiei, refuzând viața socială din cauza unui sentiment de inadecvare, odată cu remedierea simptomatologiei somatice se reduc și simptomele de anxietate socială și cele de autoevaluare negativă. Astfel, s-a observat că intervenția psiho-oncologică are efect în direcția îmbunătățirii stilului de viață, experiența bolii determinând și o reevaluare a responsabilităților familiale și orientarea atenției asupra priorităților personale”, a constatat Cosmina Grigore, patient coach, președinte Asociația IMUNIS.

Anul trecut, în România, au fost înregistrate 98.886 de cazuri noi de cancer, dintre care 53.881 la bărbați și 45.005 la femei. Până la dezvoltarea formelor moderne și eficiente de tratament împotriva cancerului, această boală era considerată terminală iar intervenţiile psihoterapeutice erau centrate pe consilierea pacienţilor. În prezent, ea tinde să fie privită ca o boală cronică ce implică abordări multidisciplinare de terapie. Astfel, munca psihologului cu pacientul nu mai este centrată pe acceptare și resemnare în fața bolii, ci pe adaptarea la ea.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.