Farmaceutica Remedia prezintă soluții de automatizare a farmaciilor la Academia Farmaciștilor Europeni

0

Compania Farmaceutica Remedia, specializată în distribuția de produse farmaceutice și operarea unei rețele de farmacii, a participat la reuniunea organizată de European Federation of Pharmacy Chains (Federația Europeană a Lanțurilor Farmaceutice), în perioada 1-2 octombrie, în Sofia, Bulgaria.

Valentin Țăruș, directorul general al Farmaceutica Remedia, a prezentat, în cadrul evenimentului EFPC Academy (Academia Farmaciștilor Europeni), soluții legate de automatizarea farmaciilor din România și realizările departamentului BD Rowa (Roboți pentru depozitarea și eliberarea medicamentelor în farmacii) din cadrul companiei pe care o conduce.

„Remedia vinde soluţii pentru farmacii, adaptate nevoilor de spaţiu, clienţi sau produse, și oferă modele de roboți configurabili, în funcție de spațiul disponibil, identificând soluții personalizate pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă farmaciile”, explică Valentin Țăruș, președinte și director general al Farmaceutica Remedia.

Beneficiile automatizării cu robotul BD Rowa sunt multiple. Farmaciile care optează pentru instalarea acestui sistem optimizează spaţiul disponibil, prin reorganizarea zonelor de depozit, maximizând utilizarea acestora. Farmaciștii reușesc să reducă timpul petrecut cu depozitarea și căutarea produselor în depozit; astfel, confortul lor în derularea activităţilor curente și crește. Pe de altă parte, scade nevoia realizării de angajări suplimentare, în contextul actual al crizei de farmaciști din piaţă. Mai mult, farmaciile câștigă trei-patru ore pe zi pentru consilierea clienţilor și consolidarea imaginii profesionale a farmacistului.

Încărcarea automată, inclusiv în cursul nopţii, precum și inventarele și rapoartele automate, riguroase, ajută farmaciștii să fie mai eficienți, iar eliberarea acestora strict în ordinea FEFO duce la scăderea ratei de produse expirate. Puterea consumata de un echipament automatizat BD Rowa este de 780W, de trei ori mai mică decât a unui echipament electrocasnic, iar în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, aceasta este preluată de UPS-ul integrat în robot.

Utilizarea robotului BD Rowa reușește să rezolve probleme importante cu care se confruntă farmaciștii, cum ar fi optimizarea fluxului de lucru în cadrul farmaciei de circuit închis (productivitate crescută, gestionarea optimizată a stocurilor, reducerea cheltuielilor), reducerea erorilor de administrare a medicației, reducerea activităților logistice, efectuate manual, standardizarea proceselor de lucru, oferirea de informații mai concrete cu privire la disponibilitatea medicamentelor sau disponibilitatea datelor în sisteme interoperabile.

Remedia asigură instalarea, punerea în funcțiune, trainingul beneficiarilor şi service-ul echipamentelor robotice instalate cu echipe proprii, pregătite de producătorul german Rowa, în prezent lider mondial în soluții automatizate pentru depozitarea și eliberarea produselor farmaceutice.

Până în prezent, echipa Remedia a instalat roboți BD Rowa în peste 25 de farmacii din România și Bulgaria. De asemenea, a pus în funcțiune 11 roboți în unități farmaceutice din Germania, Austria, Italia, Slovacia și Israel.

Compania continuă implementarea roboților pentru farmacii, spitale și depozite farmaceutice în România, Bulgaria și Moldova, dar și în alte țări ale lumii, unde peste 16 000 de farmacii și-au eficientizat activitatea cu ajutorul BD Rowa. Compania facilitează comunicarea cu farmaciștii și clienții prin intermediul platformelor dedicate (www.pharmacy-automation.ro), fiind deschisă la a răspunde întrebărilor legate de avantajele oferite de farmacia robotizată.

Remedia are în plan proiectarea de noi spații de depozitare pentru integrarea unei linii robotizate BD Rowa, ca soluție digitalizată pentru asigurarea funcționării optime a întregului flux de aprovizionare, depozitare și eliberare de produse farmaceutice în centrul de distribuție din București.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.