Grupul Farmavet – Pasteur oferă medicilor peste 1,5 tone de detergenți, săpunuri și dezinfectanți

0

Grupul Farmavet – Pasteur, unul dintre cei mai importanți integratori de soluții farmaceutice și de nutriție pentru domeniul veterinar din România, a oferit asociației Dăruiește Viață săpunuri, detergenți și dezinfectanți pentru uz uman, precum și produse pentru relaxare musculară în valoare de 100.000 lei, potrivit unui comunicat de presă. Acestea vor ajunge la cadrele medicale din instituțiile publice de sănătate care tratează sau vor prelua pacienți cu Covid19 din București și din țară. De asemenea, acestea vor fi distribuite spitalelor și secțiilor care trebuie să asigure continuitatea asistenței medicale, mai ales a pacienților vulnerabili sau cu urgențe medicale.

„Ne bucurăm să putem ajuta cadrele medicale și pacienții cu produse de igienă indispensabile, care contribuie la prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor. Pe lângă săpunuri, detergenți și dezinfectanți, avem posibilitatea să oferim corpului medical și produse care să ajute la atenuarea efectelor efortului fizic susținut și îndelungat în această perioadă”, a afirmat Irina Roșu, CEO al grupului Farmavet – Pasteur.

Produsele sunt oferite de către Farmavet SA – distribuitor major de soluții medicale veterinare și sunt realizate în România de către Pasteur Filiala Filipești SA – unul dintre principalii producători de preparate biologice și medicamente generice din domeniul veterinar.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.