Inteligența artificială ajută la tratarea promptă a pacienților cu AVC

0

Utilizarea inteligenței artificiale a permis sistemului de sănătate din Marea Britanie să ofere un diagnostic prompt și, astfel, un tratament adecvat și rapid pentru mai mult de 100.000 de pacienți suspectați de AVC, potrivit unui articol medscape.com.

Sistemul Brainomix e-Stroke a redus timpul de așteptare cu peste o oră și acest fapt a generat o triplare a numărului de pacienți care s-au recuperat după AVC fără dizabilități sau cu un grad redus de dizabilitate.

Tehnologia ”e-stroke” oferă medicilor interpretări în timp real ale scan-urilor cerebrale, susținând astfel decizia asupra tratamentului și oferind ocazia mai multor pacienți să primească tratamentul corect, la timp. AVC-ul oferă

Sistemul a fost implementat pentru prima dată la Spitalul Berkshire, iar un studiu pilot a comparat trimiterile pentru trombectomie de după și de dinainte de implementare. Rezultatele au arătat că softul a ajutat echipa medicală să identifice ocluziile de vase sanguine mai repede, ceea ce a permis ca trimiterile și transferurile de pacienți să fie inițiate mai devreme.

Sistemul nu doar că îmbunătățește diagnosticarea și tratamentul, dar și eliberează timp semnificativ pentru clinicieni. De asemenea, permite specialiștilor să acceseze scan-uri și imagini la distanță, susținând medicii care colaborează în cadrul rețelelor dedicate tratării AVC-ului, astfel încât îngrijirile medicale de calitate să fie accesibile pentru mai mulți pacienți.

Sistemul IA a primit o finanțare de 123 de milioane de lire sterline din partea guvernului în cadrul programului ”Inteligența artificială în sănătate”. AVC-ul afectează 85.000 de persoane în Anglia în fiecare an și este unul dintre cele mai sensibile diagnostice privind factorul timp.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.