Manual de Reabilitare pulmonară / Handbook of Pulmonary Rehabilitation

0

Editori: Paraschiva A. Postolache (România), Darcy D. Marciniuk (Canada)

Nova Science Publishers, New York

 

În condițiile epidemiei actuale de Covid-19, salutăm apariția volumului Manual de reabilitare respiratorie, o noutate editorială pentru România, în condițiile în care până acum la noi s-au publicat doar cărți cu exerciții respiratorii. Ideea acestui volum s-a cristalizat în ultimii 20 de ani de activitate intensă în domeniu a Conf. Dr. Paraschiva A. Postolache.

Manualul de recuperare a pacientului cu suferințe respiratorii este o lucrare de referință, care plasează reabilitarea pulmonară, parte fundamentală a managementului pacienților, în cadrul mai larg al organismului uman bolnav. Reabilitarea pulmonară nu este un concept complet nou, dar această carte este prima care se concentrează și pe calitatea vieții pacientului, nu numai pe actul medical în sine şi pe siguranţa sa.

În ultimele trei decenii, reabilitarea pulmonară a devenit o piatră de temelie în managementul comprehensiv al BPOC și al altor boli pulmonare cronice, pe baze fiziologice solide, ca urmare a unor ample evidențe științifice, trialuri randomizate controlate, metaanalize și ghiduri. Reabilitarea pulmonară este astăzi un instrument extrem de important al tratamentului, o sursă de informații pentru fiziopatologia respiratorie, dar a adăugat și metode terapeutice și instrumente de măsurare în îngrijirea pacienților.

Volumul oferă un cadru științific și practic pentru toți cei implicați în îngrijirea pacientului pulmonar cronic, medici pneumologi, medici de familie, asistenți medicali, fizioterapeuți, nutriționiști, asistenți sociali, terapeuți ocupaționali, psihologi, bioingineri. Cei interesați au acces la toate elementele necesare înființării unei clinici sau Departament de reabilitare pulmonară.

Cei doi editori – Conf. Dr. Paraschiva A. Postolache (România) și Prof. Dr. Darcy D. Marciniuk (Canada) – au cooptat o echipă de specialiști de renume internațional din reabilitarea pulmonară și domenii medicale conexe.

Conf. Dr. Paraschiva A. Postolache este pneumolog, fost președinte al CHEST Council of Global Governors, fost membru al Consiliului de Administraţie al Regenţilor CHEST (2011-2014), fost membru al Comitetului de Conducere al Reţelei de Fiziologie pulmonară, Funcţie şi Reabilitare al American College of Chest Physicians (ACCP)/ CHEST (2014-2018), membru al Consiliului CHEST al Guvernatorilor Globali din 2014 şi CHEST Global Governor pentru România din 2006. A fost nominalizată ca Fellow al CHEST (FCCP), SUA, în 2005, lider naţional GOLD al European Respiratory Society (ERS) în 2010.

Pentru activitatea sa a fost premiată de CHEST (SUA), European Respiratory Society, Societatea Română de Pneumologie, Parlamentul României. Este fondator (1996) şi Coordonator al Grupului de Lucru de Reabilitare Respiratorie al SRP.

Prof. Dr. Darcy D. Marciniuk (Canada) are o activitate centrată pe pneumologie, îngrijire critică și medicină a somnului, fiind expert recunoscut internațional în fiziologia exercițiilor clinice, BPOC și reabilitare pulmonară. Are peste 420 de prezentări internaționale și 200 de publicații, capitole și recenzii peer-review (Google Scholar h-indice 51). Este fost președinte al CHEST (2012-2013), al Societății Toracice Canadiene (CTS) (2006-2007), al Forumului societăților internaționale respiratorii. A fost membru al Comitetului Director fondator al Cadrului Național pentru Sănătate Pulmonară din Canada (2007-2011), președinte al Colegiului Regal al Medicilor și Chirurgilor din Canada. Este autor principal a trei ghiduri de practică clinică în BPOC (Canada), membru al Grupului de ghiduri internaționale de practică clinică în BPOC (ACP/ ACCP/ ATS/ ERS), de testare cardiopulmonară de efort (ATS/ACCP), de reabilitare pulmonară (ATS/ ERS) și de prevenire a exacerbărilor acute ale BPOC (CTS/ CHEST). În prezent, prezidează echipa de răspuns și recuperare a pandemiei a Universității din Saskatchewan și este editor adjunct al revistei CHEST. Pentru activitatea sa de cercetare a fost premiat de American College of Chest Physicians, Canadian Lung Association, Canadian Thoracic Society, Universitatea din Saskatchewan.

Manualul de reabilitare respiratorie a fost recenzat de Prof. Dr. Nicolino Ambrosino (Pisa, Editor-Șef al revistei italiene de Pneumologie, expert internațional în reabilitare pulmonară), de Prof. Dr. Panagiotis Behrakis (Pneumolog-Intensivist, Atena, director al Institutului de Sănătate Publică, investigator principal al Fundației de Cercetare Biomedicală a Academiei din Atena) și de Prof. Dr. Mihai Berteanu (UMF “Carol Davila”, Șeful Clinicii de Reabilitare Medicală de la Spitalul Elias, președinte al Comisiei de Specia­litate de Medicină Fizică și Reabilitare a MS, Delegat al României la UEMS-PRM).

În 410 pagini și 24 de capitole, volumul face o trecere în revistă a elementelor fundamentale ale reabilitării pulmonare până la aplicațiile sale practice. După o scurtă istorie a reabilitării pulmonare pe plan internațional și în România, sunt prezentate aspectele generale ale reabilitării pulmonare, apoi cele specifice de evaluare complexă a pacienților pentru includere în program, de terapie farmacologică, de întrerupere a fumatului, urmat de aspecte practice de educație, nutriție, psihoterapie, etice, de prescrierea programului de reabilitare pulmonară, cu accent pe antrenamentul musculaturii generale și respiratorii, salinoterapie, telereabilitare, roboți și inteligență artificială. Urmează aspecte particulare ale reabilitării pulmonare în alte afecțiuni pulmonare cronice în afară de BPOC, inclusiv în boala Covid-19.

O mențiune specială pentru Prof. Dr. Nicolino Ambrosino care, în capitolul despre Telemedicină și reabilitare, arată că există încă un mare potențial al telereabilitării, care poate îmbunătăți accesul pacienților, inclusiv în condiții dificile, cum au fost cele de pandemie. Există încă multe bariere în extinderea telereabilitării, astfel încât suntem încă departe de a-i fi explorat eficacitatea reală.

Printre metodele noi de reabilitare pulmonară se află antrenamentul musculaturii respiratorii, abordat de Oliver Christian Göhl (Germania) și de un colectiv din România (Paraschiva A. Postolache, Gabriela Jimborean, Edith Simona Ianosi, Mioara Szatmary). Antrenamentul musculaturii respiratorii, de sine stătător sau asociat programului de reabilitare respiratorie, are ca efect reducerea simptomatologiei, creșterea capacității de efort și a calității vieții.

Reabilitarea la nou-născut a fost tratată într‑un capitol distinct (Andreea Avasiloaiei, Maria Stamatin), iar pentru copiii cu boli pulmonare cronice a fost abordată de Prof. Dr. Paul Sammut (SUA). Un capitol special se referă la rolul reabilitării pulmonare în afecțiunile chirurgicale (Prof. Dr. Francis Podbielski, SUA), ca urmare a unor intervenții cu reducerea volumelor pulmonare, în managementul pacienților cu neoplasm bronhopulmonar operabil sau supuși transplantului pulmonar, care necesită reabilitare pulmonară pre- și postoperator. Alte capitole tratează aspectele etice ale aplicării reabilitării pulmonare (Cristina Gavrilovici, Liviu Oprea, Teodora Manea), reîntoarcerea în mediul socio-profesional (Ioana Soare), viitorul reabilitării pulmonare (Paraschiva A. Postolache, Andreea-Daniela Meca, Darcy D. Marciniuk).

Volumul a apărut la Ed. Nova Science Publishers, New York, una dintre cele mai importante edituri din domeniul științific, tehnic și medical din întreaga lume, cu peste 1800 de titluri publicate anual. Este considerată al doilea editor multidisciplinar din lume, bazat pe acoperirea BKCI din 2005 până în 2012.

Date de contact pentru achizitie:

Conf. Dr. Univ. Dr. Paraschiva A. Postolache

0744542326, postpar04@yahoo.com

https://novapublishers.com/shop/handbook-of-pulmonary-rehabilitation

About Author

Prof.Dr. Irinel Popescu

Comments are closed.