Medicover: Program pentru susținerea sănătății psihologice la locul de muncă

0

Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, a inițiat un program dedicat companiilor care își propune susținerea sănătății psihologice a angajaților prin  ședințe de consiliere pentru gestionarea emoțiilor, motivare individuală și de echipă și instrumente pentru evitarea stării de epuizare emoțională.

Programul – care va completa abonamentele de servicii medicale Medicover – este implementat de o echipă de 100 de psihoterapeuți cu studii medicale, din cadrul Clinicii de psihiatrie și psihoterapie Hope;  se adresează atât managementului, cât și angajaților și include etape de audit psihologic, training-uri, terapie și intervenții pentru îmbunătățirea performanței și productivității.

„Nevoile emoționale și stresul resimțit de angajați, cu precădere în ultimii ani, impun o abordare specializată. Liderii de astăzi trebuie să acorde importanța cuvenită stării de bine a angajatului, la nivel emoțional și mintal, pentru a-i oferi cadrul propice performanței. Implicarea în susținerea sănătății mintale este cea mai bună investiție pentru companiile care gândesc pe termen lung. Ne bucurăm să oferim companiilor partenere această strategie medicală menită să protejeze starea de bine a propriilor angajați”, a explicat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.

Beneficiile incluse în programul de mental health la locul muncă „Keep the Balance” pot fi accesate în mod virtual sau fizic, la nivel național, fiind dezvoltate pe baza ghidurilor internaționale în domeniu și recomandărilor Comisiei Europene, adaptate la nevoile de suport ale companiilor locale. Programul include trei piloni cu beneficii care cresc gradual: se începe cu un audit psihologic realizat angajaților de psihoterapeuți cu experiență, urmează recomandări specifice organizației și sesiuni pentru echipele de conducere și angajați. Următorul pilon include ședințe de evaluare psihologică și psihoterapie, și acces la servicii de asistență de urgență. Pilonul al treilea este cel mai avansat și adaugă ședințe de coaching individual și de grup pentru creșterea nivelului de performanță.

„În ultimii ani, numărul persoanelor cu tulburări emoționale și psihice a crescut foarte mult și intervențiile de sănătate mintală la locul de muncă pot avea un efect foarte puternic, atât în prevenția, cât și în tratamentul tulburărilor psihice și emoționale. Obiectivul nostru a fost mereu să oferim doar intervenții validate științific și, de aceea, suntem încântați să anunțăm lansarea programului Keep the Balance, program unic în România. Acesta este singurul program care acoperă complet toate recomandările ghidurilor internaționale și aduce laolaltă cele mai eficiente intervenții în acest domeniu”, a afirmat dr. Gabriella Bondoc,  director general și fondator Clinica Hope.

Un studiu al Comisiei Europene estimează la 240 miliarde euro (1,6% din Produsul Intern Brut) costurile indirecte asociate productivității reduse și a ocupării reduse a forței de muncă. Cele mai frecvente forme de tulburări mintale în UE sunt tulburările de anxietate și depresia. În România, numărul persoanelor cu tulburări mintale și de comportament aproape că s-a dublat în ultimii zece ani, până la un total de peste 500.000 în 2019, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.