MedLife deschide cea mai mare clinică din Sibiu

0

Furnizorul de servicii medicale private MedLife a inaugurat o nouă unitate medicală în Municipiul Sibiu, cu servicii medicale integrate, axate pe patru arii: pediatrie, diabet, sănătatea sânului și recuperare medicală. Noua clinică MedLife are cinci nivele, se întinde pe o suprafață de 1500 mp și este rezultatul unei investiții de peste 2,5 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă.

Pe lângă centrul pentru adulți, cu cabinete de cardiologie, neurologie, ginecologie, oftalmologie, ortopedie, endocrinologie, reumatologie, medicină internă și medicină de familie, ecografie, urologie și neurochirurgie, dermatologie, medicina Muncii, Hyperclinica MedLife Sibiu integrează și un centru pentru copii cu cabinete de pediatrie, cardiologie, neurologie, gastroenterologie și boli de nutriție, ortopedie, chirurgie, pneumologie, alergologie oftalmologie, endocrinologie. Totodată, noua unitate cuprinde și centre integrate de recuperare, diabetologie, medicina muncii, recoltare și un departament de imagistică și senologie.

În ceea ce privește departamentul de imagistică și senologie, clinica MedLife Sibiu dispune de aparatură de ultimă generație, fiind dotată cu un aparat de rezonanță magnetică nucleară (RMN), un sistem de mamografie spectrală cu substanță de contrast Senographe Pristina și un ecograf GE Logiq E10s cu ajutorul cărora se fac examinări, se efectuează puncții, marcaje cu marker din titan și localizări preoperatorii.

“Deschiderea unei noi unități MedLife în Sibiu face parte din planul de dezvoltare organică la nivel național, contribuind la consolidarea poziției de lider al medicinei private din România. Ne bucurăm că putem oferi pacienților din Sibiu și din proximitate încă o clinică medicală, cea mai mare din oraș, în cadrul căreia, atât copiii, cât și adulții, au acces la servicii medicale de top, la standardele unui sistem european”, a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group.

MedLife este prezent în Sibiu încă din 2018, prin achiziționarea integrală a pachetului de acțiuni a diviziei de servicii medicale Polisano. De atunci, cele două spitale și cele trei clinici Polisano, rețeaua de laboratoare și centre de recoltare, precum și centrul de radioterapie-oncologie fac parte din Grupul MedLife.

În prezent, MedLife este operatorul cu cea mai extinsă rețea din România, iar compania continuă planurile de extindere la nivel național și internațional, prin dezvoltare organică sau prin achiziții. Reprezentanții anunță că există premise ca MedLife să devină anul acesta primul furnizor de servicii medicale private din România care ajunge la o treime de milliard de euro.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.