Din 90 de probe analizate aleatoriu de specialiștii MedLife, în perioada 3 – 11 februarie, 45 conțineau tulpina originară din Marea Britanie, potrivit unui comunicat de presă al furnizorului de servicii medicale.
“Dacă în urmă cu două săptămâni anunțam că prevalența cazurilor identificate cu tulpina britanică este de 26,6% pe lotul analizat la acel moment, acum procentul aproape s-a dublat, 50% din probele analizate în lotul curent conținând tulpina B1.1.7, cunoscută ca având originea în Marea Britanie. Considerând că eșantionul analizat este reprezentantiv, datele confirmă dinamica anticipată în rundele anterioare de secvențiere și faptul că, cel mai probabil, această tulpină a devenit deja varianta dominantă în marile orașe ale țării, urmând, cel mai probabil, să devină tulpina cu cea mai mare frecvență în următoarele 3-5 săptămâni la nivel național. Astfel, România ar fi printre primele țări din Uniunea Europeană în care predomină varianta britanică a coronaviursului. Pe de altă parte, este de precizat faptul că, deși rata de transmitere a noii tulpini este una ridicată, păstrarea unui platou în ceea ce privește numărul de cazuri înregistrate zilnic și diminuarea numărului de cazuri grave în secțiile de ATI sugerează că măsurile luate de autorități, respectiv carantinarea pe zone în funcție de prevalența locală a infectărilor, au funcționat și probabil vor trebui menținute în continuare”, a explicat Dumitru Jardan, biolog și coordonator al studiului de secvențiere derulat de MedLife.
Probele provin de la pacienți din diferite orașe ale țării: București – 26 de cazuri, Brăila – 1 caz, Galați – 2 cazuri, Timișoara – 6 cazuri, Cluj – 3 cazuri, Focșani – 1 caz, Ploiești – 1 caz, Pitești -1 caz, Turda – 1 caz, Tg. Jiu – 2 cazuri, Vaslui – 1 caz.
„Previziunele colegilor mei din ultimele săptămâni s-au confirmat, se pare că tulpina britanică a devenit deja dominantă cel puțin la nivelul marilor orașe. Este o informație extrem de valoroasă pentru strategia de gestionare a pandemiei la nivel național. Gândiți-vă că Germania a anunțat ieri că infecțiile cu noua tulpină britanică au crescut și la ei de la 6 la 22% în 2 săptămâni, iar noile rezultate i-au ajutat să ia noi decizii în ceea ce privește măsurile de siguranță. Vestea bună este că, momentan, nu am identificat pe loturile de probe analizate mutațiile caracteristice tulpinilor provenite din Africa de Sud sau Brazilia”, a afirmat Mihai Marcu, Președinte & CEO al grupului MedLife.
Divizia de cercetare a Grupului MedLife a identificat până în prezent 79 de cazuri de infectare cu tulpina din Marea Britanie dintr-un total de aproximativ 500 probe analizate.
Masca e obligatorie și după vaccinare
Specialiștii MedLife au avansat cu noi concluzii în cazul primului studiu de imunizare post-vaccin: rata de eficiență în ceea ce privește dezvoltarea unui titru ridicat de anticorpi post-rapel se păstrează, însă au fost identificate multe cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 după prima doză. Specialiștii avertizează asupra obligativității de a purta mască și după vaccinare. De asemenea, aceștia nu exclud nevoia de adaptare a vaccinului, pe viitor, pentru a face față noilor mutații ale virusului.
“Multe persoane se tem că vaccinurile dezvoltate ar putea fi ineficiente pentru diverse mutații ale virusului, însă datele analizate până acum la nivel internațional ne arată că niciuna dintre noile tulpini ale virusului nu a reușit să elimine în totalitate nivelul de anticorpi produs de vaccin. Oamenii trebuie să aibă încredere în știință, în eforturile depuse de experții din sănătate. În momentul de față, nu avem motive reale de îngrijorare în privința eficienței vaccinurilor”, a spus Mihai Marcu.
MedLife a desfășurat în ultimul an 7 studii despre pandemia de coronavirus, toate realizate pro-bono, cu resurse proprii. Valoarea investiției în cercetare de la debutul pandemiei este de aproximativ 500.000 euro.