Modelul olandez al asigurărilor de sănătate ar putea fi adaptat de anul viitor la realitatea românească, înlocuind “mașina veche care consumă mult”, cum a fost denumit de Jeffrey Franks, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), sistemul de sănătate din România, cu un mecanism nou, finanțat în parte prin taxele plătite de angajator, în parte prin asigurările medicale private obligatorii. Dacă în prezent în țară există zece milioane de beneficiari de servicii medicale care nu contribuie la Fondul de Sănătate, în curând toți cetățenii vor fi obligați să contribuie pentru a avea acces la serviciile de sănătate. Experţii Băncii Mondiale în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) analizează la acest moment costurile pe categorii de asiguraţi.
Administrarea privată a banilor strânși din asigurările de sănătate şi privatizarea spitalelor, pacienții având astfel posibilitatea să opteze la ce spital se vor trata, fac parte din rețeta de înviorare a sistemului medical românesc. CNAS va continua să existe ca instituţie, numai că banii strânşi vor ajunge, după modelul sistemului de asigurări de sănătate din Olanda, către case de asigurări de sănătate private. Un sistem de sănătate asemănător, bazat pe competiție și stimularea performanței, funcționează și în Germania și Slovenia.
Euro Health Consumer Index a desemnat sistemul de sănătate olandez drept cel mai eficient din Europa pentru doi ani la rând – 2008 și 2009, urmat de Danemarca, Islanda și Austria, considerând că sistemul olandez este mai de încredere, mai accesibil, mai rapid în ceea ce privește timpul de așteptare și că obține rezultate mai bune decât alte state europene. Principala modalitate de îmbunătăţire a eficienţei sistemului de sănătate olandez este considerată competiţia între companiile de asigurări de sănătate și implementarea sistemelor de plată bazate pe performanţă, a sistemelor de monitorizare a performanței, a programelor locale şi naţionale de dezvoltare a infrastructurii şi logisticii din domeniul sanitar.
Sănătatea, finanțată și de angajator
Sistemul de sănătate aflat în funcțiune în Olanda a fost introdus în 2006 și, la momentul respectiv, a fost considerat un posibil model pentru reforma sistemului medical din Statele Unite, prin îmbinarea acoperirii medicale obligatorii cu asigurările private de sănătate.
Acest sistem este organizat pe două nivele. Îngrijirea medicală primară, precum și accesul la spiale, clinici și medici de familie sunt finanțate prin intermediul asigurărilor private obligatorii. Îngrijirile pe termen lung pentru pacienții în vârstă sau cu dizabilități, îngrijirile paliative și cele pentru bolnavii mintal sunt acoperite de asigurările sociale finanțate prin taxe.
Companiile asigurătoare trebuie să ofere un pachet de bază care să cuprindă accesul la îngrijiri medicale primare și curative, dar și costul tuturor medicamentelor prescrise, la același preț pentru toți pacienții, indiferent de vârstă sau stare de sănătate. În Olanda este ilegal ca asigurătorii să refuze o solicitare, să impună condiții speciale – de genul excluderii anumitor categorii de pacienți, obligarea la co-plată – sau să nu finanțeze un anumit tratament prescris de medic. Pachetul medical de bază nu cuprinde tratamentele stomatologice mai complicate, fizioterapia sau orice alte îngriijiri pentru care Guvernul consideră că pacienții ar trebui să își asume responsabilitatea. Acest nivel, al asigurărilor suplimentare, este terenul pe care concurează companiile de asigurări. Pacienții își pot schimba extra-opțiunile medicale în fiecare an.
45% dintre cheltuieli, finanţate din asigurările private
Sistemul de sănătate olandez este, în proporție de 50%, finanțat prin taxele salariale plătite de angajatori către un fond controlat de Autoritatea de Reglementare în Sănătate, la care Guvernul contribuie cu un procent de 5%. Restul de 45% dintre cheltuielile de sănătate sunt acoperite de sumele plătite de către asigurați direct companiilor asigurătoare.
Suma lunară standard plătită de către pacienții adulți pentru asigurarea privată este de aproximativ o sută de euro lunar. Pacienții cu venituri reduse primesc asistență din partea Guvernului dacă nu își permit să plătească această sumă. Copiii sub 18 ani sunt asigurați automat de către sistemul de sănătate, fără ca familiile să fie nevoite să plătească în plus pentru că firmele de asigurări primesc acești bani din partea Autorității de Reglementare în Sănătate.
Unii angajatori negociază contracte speciale cu aceste firme pentru toți angajații, alții plătind chiar contribuția privată a angajatului către asigurători ca și beneficiu asociat jobului.
Pentru textul integral, vezi ediţia print Medica Academica, noiembrie 2011.