Kostas Papagiannis a preluat funcția de director general al companiei farmaceutice MSD România, începând cu 1 februarie 2021. În noul rol, acesta se va concentra pe amplificarea potențialului de dezvoltare al companiei pe piața locală, precum și asupra dezvoltării de soluții durabile care să asigure creșterea accesului pacienților la inovație și îmbunătățirea calității vieții pacienților, potrivit unui comunicat de presă.
În ultimii trei ani, Kostas Papagiannis a fost directorul general al MSD Bulgaria, Macedonia de Nord și Kosovo. În timpul mandatului său, compania a atins creșteri semnificative din punct de vedere al performanței financiare și operaționale. Condus de angajamentul de a crea un mediu favorabil inovației în industria farmaceutică, Papagiannis a reprezentat MSD în asociația locală a industriei din Bulgaria (ArPharm), și a condus eforturile Comitetului AmCham Healthcare în calitate de președinte.
„Mă bucur să mă alătur echipei MSD România, pe care de altfel o cunosc foarte bine, colaborând strâns în ultimii ani la implementarea unor proiecte care au vizat îmbunătățirea sistemelor de sănătate la nivelul regiunii Balcanilor. Ne vom concentra asupra creșterii accesului pacienților români la tratamente și vaccinuri inovatoare, asupra dezvoltării unui parteneriat pentru sănătate, colaborând cu autoritățile din domeniul sănătății, comunitatea asociațiilor de pacienți, mediul academic și cel de business. Cred cu tărie că dialogul deschis și colaborarea sunt esențiale pentru accelerarea inovării în soluționarea problemelor complexe de sănătate publică. Ne menținem angajamentul ca prin acțiunile noastre să aducem beneficii majore întregii societăți, atât prin portofoliul de medicamente și vaccinuri, cât și prin implicarea în creșterea sustenabilității programului național de vaccinare și susținerea unor proiecte de inovare socială. Exemple concrete în acest sens sunt sprijinul recent acordat unui important proiect de cercetare implementat de Academia de Studii Economice din București privind valoarea socio-economică a tratării cancerului, precum și contribuția, prin inițiativa MSD for Mothers, la atingerea obiectivului de reducere a mortalității materne în România, prin investiţii susţinute, din 2016 până în prezent”, a declarat Kostas Papagiannis, noul Director General al MSD România.
Papagiannis s-a alăturat companiei MSD în 2015 ca director de divizie în MSD Grecia. Are o vastă experiență internațională, acumulată în domenii dinamice precum FMCG și în roluri de conducere în mai multe țări europene și din Orientul Mijlociu, în cadrul unor companii precum General Mills, Kellogg’s și SC Johnson. Este licențiat în marketing la Universitatea din Middlesex, Marea Britanie.