Compania farmaceutică GlaxoSmithKline România (GSK) are, începând cu 1 septembrie, un nou manager general. Andre Vivan da Silva a înlocuit-o pe Barbara Cygler, care a fost numită vicepreşedinte general manager în Franţa şi în Belgia pentru ViiV Healthcare, un joint venture între GlaxoSmithKline şi Pfizer.
Principalele obiective ale noului manager general sunt păstrarea competitivității și a performanței la nivel local și continuarea alinierii strategiei la grupul GSK.
‘Sunt onorat de această numire şi aştept cu nerăbdare să îmi încep activitatea alături de echipa GSK România. Piaţa din România este extrem de competitivă şi industria farmaceutică se confruntă cu câteva provocări, dar şi cu o serie oportunităţi. GSK este o prezenţă puternică în România şi vom continua să implementăm soluţii inovatoare şi schimbări în modelul de business care vor contribui la creşterea încrederii pacienţilor în industria farmaceutică şi, în mod special, în GSK. În timpul mandatului voi continua să îndeplinesc misiunea noastră şi voi face tot posibilul pentru a susţine promisiunea GSK de a creşte speranţa de viaţă a românilor şi de a-i ajuta să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult’, a declarat noul manager general al GSK România.
Anterior, Andre Vivan da Silva a deţinut funcţia de vicepreşedinte Primary Care şi Commerical Operations în Italia şi a contribuit la creşterea competitivităţii pe segmentul Primary Care. S-a alăturat echipei GSK în 2009, ca Specialty Business Unit Director, în Brazilia. În 2012, a fost numit Head of Academy, Commercial Excellence EMA, conducând divizia regională de Operational Planning, Sales şi Launch Excellence, iar în 2013 a fost numit Head of Business Planning, China. Înainte de a se alătura GSK, Andre a ocupat diferite funcţii executive în departamentele comerciale din industria farmaceutică, precum Schering Plough, Organon, Lundbeck şi Eli Lilly.
Andre Vivan da Silva este din Brazilia, iar în timpul mandatului său se va muta la Bucureşti, alături de soţia şi de fiica sa de 11 ani.