Nou medicament pentru scleroza multiplă

0

Un nou medicament pentru tratamentul formelor recurente de scleroză multiplă și pentru forma primar progresivă a fost aprobat în Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă al companiei farmaceutice Roche.

Autorizația de punere pe piață a medicamentului se referă la tratamentul pacienţilor adulți cu  forme recurente de scleroză multiplă, cu boală activă definită prin caracteristici clinice sau imagistice şi la tratamentul pacienţilor adulţi cu scleroză multiplă primar progresivă (SMPP), incipientă, în ceea ce priveşte durata bolii şi nivelul de dizabilitate şi cu caracteristici imagistice ale activităţii inflamatorii.

” Aprobarea primită din partea Comisiei Europene pentru acest medicament este o veste foarte bună. Acest medicament are potențialul de a fi un punct de cotitură în abordarea şi tratamentul sclerozei multiple,” a afirmat Gavin Giovannoni, Profesor de Neurologie la Barts și London School of Medicine and Dentistry, Queen Mary University din Londra. ”Până la acest medicament, persoanele care sufereau de scleroză multiplă primar-progresivă (PPMS) care adesea erau nevoiți să se deplaseze cu ajutorul unui baston sau scaun cu rotile, să renunțe la locul de muncă și să necesite îngrijire specială, nu dispuneau de tratamente aprobate care să încetinească progresia bolii. Persoanele cu formă recurent-remisivă de scleroză multiplă (RMS) adeseori erau nevoiți să aleagă între siguranță și eficacitate crescută a tratamentului. Acest medicament se administrează o dată la şase luni, fără a fi nevoie de monitorizare constantă, ceea ce, sperăm noi, va ajuta oamenii să îşi trăiască viaţa fără a se gândi zilnic la tratament”, a adăugat prof. Giovannoni.

Medicamentul a fost aprobat pentru tratament în ţări din America de Nord, America de Sud, Orientul Mijlociu, Europa de Est precum şi Australia şi Elveţia. Peste 30.000 de oameni au fost trataţi cu acest produs până în prezent.

Scleroza multiplă (MS) afectează circa 700.000 de persoane în Europa dintre care aproximativ 96.000 suferă de forma primar progesivă de scleroză multiplă, una dintre formele care provoacă invalidități majore. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu MS suferă de forma recurentă (RMS) sau primar progresivă (PPMS) la momentul diagnosticării.

About Author

Raluca Bajenaru

Leave A Reply