Este probabil ca virusul Zika să se răspândească pe tot continentul American, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății. Infecția a fost deja identificată în 21 de țări din Caraibe, America de Nord și de Sud și este asociată cazurilor de copii născuți cu creier subdezvoltat ; unele state au avertizat deja femeile să nu rămână însărcinate, iar statele europene au sfătuit femeile gravide să nu călătorească în regiuni afectate de răspândirea virusului.
Virusul a fost identificat pentru prima dată în 1947 la maimuțele din Africa, iar de atunci au existat mici focare temporare de infecție la populația africană, în unele părți ale Asiei și în Insulele din Pacific. Pe continentul American răspândirea s-a făcut rapid, primele semne ale epidemiei fiind detectate în Brazilia în mai anul trecut.
Zika se transmite prin muşcătura ţânţarului Aedes, prezent în toate țările din regiune, cu excepția Canadei și Chile. A fost, de asemenea, confirmat faptul că virusul a fost detectat și în spermă și că există un caz de posibilă transmitere pe cale sexuală.
Aproximativ 80% dintre infecții sunt asimptomatice, dar principala problemă este impactul asupra femeilor însărcinate – 3500 de copii cu microcefalie s-au născut doar în Brazilia din octombrie anul trecut.