Opt din zece copii români au nevoie de aparat dentar

0

Opt din zece copii români de șapte ani au nevoie de aparat dentar, arată o cercetare realizată de clinica Ortho Institutue și prezentată cu ocazia marcării Lunii Ortodonției. În plus, 90% dintre copiii care au nevoie de aparat dentar, merg tardiv la specialistul ortodont și tot 90% dintre cei mici care ajung la Ortho Institute au dinții de lapte distruși de carii, triplu față de numărul celor cu probleme similare din țările vestice ale Europei. La persoane adulte, prevalența cariilor variază, de la 5% la 51%, în funcție de fiecare țară în parte, arată Organizația Mondială a Sănătății. Profesioniștii din domeniul sănătății orale atrag atenția asupra nevoii de informare legate de implicațiile pe care problemele de sănătate orală, inclusiv cele din sfera ortodonției, le au în dezvoltarea altor boli, atât transmisibile cât și netransmisibile.

 

“Demersul nostru este unul foarte complex în ceea ce privește sănătatea orală, în special pentru că ne dorim ca populația să știe că problemele dinților se află în foarte strânsă legătură cu starea generală de sănătate a unei persoane. Bolile dentare pot fi prevenite, iar ortodonția, ca disciplină, joacă un rol-cheie în acest proces. Totodată, ne dorim ca și experții să acorde prioritate informării pacienților. Populația trebuie să știe că problemele de sănătate orală pot ajunge să fie legate de afecțiuni precum cele cardiace, diabetul, artrita reumatoidă, dar nu numai, precum și că dieta, zahărul, tutunul, consumul de alcool, igiena deficitară și chiar dinții îngrămădiți – toate acestea influențează sănătatea orală, pot fi factori de risc în apariția altor boli grave, ori chiar semne ale unor astfel de boli”, a explicat dr. Ela Bănică, medic specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială, fondator Ortho Institute.

 

Educația populației asupra importanței supravegherii sănătății orale se află în corelație cu prevenția, sunt de părere specialiștii de la Ortho Institute. “Publicul trebuie să privească sănătatea orală global, prin înțelegerea relației cauză-efect. Oricând niște dinți aliniați prost sau strâmbi pot favoriza apariția cariilor, de exemplu. Când privim statisticile legate de problema cariilor, este necesar să le înțelegem din toate perspectivele pentru că, iată, lucrurile sunt conectate. Toate acestea sunt informații esențiale pentru populație, iar adulții au nevoie să știe că, atât ei cât și copiii lor, trebuie să meargă periodic la control de specialitate, inclusiv ortodontic, astfel încât orice afecțiune minoră să fie abordată la timp”, este de părere dr. Ela Bănică. Dincolo de aspectul lor inestetic, dinții strâmbi se numără printre factorii de risc în apariția cariilor și chiar în apariția bolii paradontale severe, după cum avertizează specialiștii. Boala paradontală severă afectează între 5-20% dintre adulții de vârstă mijlocie, respectiv 35-44 de ani, din Europa, și până la 40% dintre persoanele mai în vârstă, de 56-74 de ani, conform OMS.

La nivel european, între 20-90% dintre copii au carii dentare, potrivit OMS, aceste cifre sugerând discrepanțele existente de la o țară la alta. Astfel, în jurul vârstei de 12 ani, unii dintre copiii europeni prezintă deja, în medie, 0,5 dinți afectați de carii dentare, în timp ce alții au 3,5 dinți cariați. Totodată, cea mai mică prevalență a cariilor la copiii europeni de 6 ani este de 17%, iar cea mai mare este de 94%, mai arată datele OMS. În cadrul acestui gen de analiză, se acordă atenție sporită unor variabile precum venitul, educația, genul, vârsta, etnia, ocupația. La capitolul sănătății orale, țările din regiunea de nord și de vest a Europei stau cel mai bine, 50-79% dintre copiii de 5-6 ani având dinții perfect sănătoși, fără nicio carie, conform datelor unei alte analize axate pe inegalitățile și provocările în domeniul sănătății, pe teritoriul Europei. România, în schimb, se află de partea cealaltă a baricadei, printre țările europene în care mai puțin de 50% dintre copiii de 5-6 ani au dinții sănătoși.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.