Pacienții se vor putea trata la privat fără să plătească în plus

0

Pacienții cu infarc miocardic acut și accident vascular nu vor plăti nimic daca vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat, stipulează OUG pentru modificarea și completarea Legii 95 privind reforma în sănătate. Modificarile dau șansa pacienților în stare critică să beneficieze mai repede de intervențiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că e de stat sau privat, se explică într-un comunicat de presă al ministerului sănătății (MS).

Spitalele private au fost incluse în programele naţionale de sănătate gestionate de CNAS încă din 2014. Modificarea este o actualizare a legislației din 2014 în care formularea era ambiguă: când sunt excedate anumite capacităţi de primire pot fi accesate de către pacienți anumite servicii, lucru absolut neclar şi greu de interpretat.

În cazul pacienților aflați în stare critică (infarct miocardic, AVC, etc), prin modificarile aduse astăzi se deschide pacienților accesul și la alte spitale de stat decât până acum, dar și private care pot opera aceste programe. Astfel, crește numărul unităților sanitare în care se rezolvă astfel de cazuri va crește. De exemplu, programul de infarct miocardic acut care va permite mai multor centre să-l opereze, crescând accesibilitatea pacienților și reducând timpul din momentul stabilirii diagnosticului și rezolvarea intervențională. Acest lucru va conduce la salvarea mai multor vieți, se menționează în comunicatul de presă MS.

O altă modificare importantă este pentru Programul Național de Oncologie. Mecanismul este asemănător, noutatea o constituie crearea unui subprogram, cel de chirurgie oncologică. Acest proiect face parte din strategia de a combate cancerul în România, o strategie pe patru piloni și pune accent pe depistarea precoce a cancerului. Pentru un bolnav de cancer se vor face servicii integrate care cuprind toate componentele: medicamente, radioterapie, intervenții chirurgicale. Și pentru acești pacienți, Ministerul Sănătății deschide posibilitatea de a opta între spitalul de stat și cel privat.

De asemenea, ordonanța va da startul, în anul 2020, derulării programului național pentru persoanele cu afecțiuni din spectrul autist. În cadrul unor  programe naționale de sănătate curative, vor fi acordate, în premieră, conform recomandărilor comisiei europene, servicii integrate (pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii de logopedie, consultații psihologice, investigații paraclinice, etc.). O altă modificare se referă la pacientele cu vârsta de peste 18 ani care realizau reconstrucție mamară prin endoprotezare,  în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice. Până acum pacientele trebuiau să scoată bani din buzunar pentru intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare, deși beneficiau de decontare din fondul de sănătate pentru reconstrucție mamară prin endoprotezare. Acum nu mai este nevoie, iar contravaloare intervenției va fi decondată de CNAS și va avea un impact pozitiv asupra calității vieții, dar mai ales a reinserției sociale.

În ceea ce privește persoanele care au lucrat în străinătate și au cotizat la bugetul asigurărilor de sănătate a altui stat mebru din UE li se vor asimila perioada de cotizare  de acolo și în sistemul de asigurare românesc. O altă modificare vizează durata de acordare a concediilor și a indemnizației pentru incapacitatea temporare de muncă în cazul unor boli cu caracter special. De exemplu, pentru tuberculoză, concediu se dă din prima zi pe toată perioada de tratament, până la vindecare, iar pacientul nu mai trebuie să vină lunar la medicul specilalist pentru prelungire. Pentru unele boli cardiovasculare, stabilite de CNAS, perioada de reavizare a a concediului va fi de un an, în intervalul ultimelor doi ani și un an și sase luni pentru SIDA și neoplazii, tot în același interval de timp.

Personalul militar în activitate, polițiști și funcționari publici cu statut special vor beneficia de indemnizații de asigurări de sănătate si de posibilitatea de a-și lua concediul medical, pentru îngrijire copil bolnav.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.