Peste 40 de profesori de la Genesis College oferă lecții online gratuite pentru copiii cadrelor medicale. Elevii doritori se pot înscrie la lecții de limba română, matematică, chimie, biologie, fizică, limbi străine, istorie, muzică și arte. În plus, copiii pot alege și cursuri de informatică, dezvoltare personală, antreprenoriat, sport, pian sau design. Toate lecțiile vor fi susține online și sunt destinate atât elevilor din clasele primare și gimnaziale, cât și liceenilor, iar cei din clasele terminale pot beneficia și de pregătire pentru evaluările și examenele naționale.
Profesorii Genesis College au pregătit activități și pentru copiii medicilor care nu sunt încă la școală: cei cu vârste între 3 și 6 ani pot desfășura diverse activități, precum educarea limbajului, matematică sau cunoașterea mediului, sub coordonarea unui cadru didactic. Lecțiile se vor desfășura online, cu ajutorul aplicațiilor din suita G Suite, precum Google Meet, Google Slides sau Google Forms, fără a fi necesară deplasarea în mijloace de transport sau petrecerea timpului în spații aglomerate, precum sălile de clasă.
Aceste activități oferite de profesorii Genesis College reprezintă o modalitate pentru ca elevii să rămână conectați la activitățile educaționale, iar timpul petrecut acasă să fie valorificat cât mai bine și să devină mai plăcut, în perioada în care toate unitățile de învățământ din România sunt închise, pentru a limita extinderea epidemiei cu noul coronavirus. Copiii se pot înscrie la adresa solidaritate@genesis.ro, în perioada 19-26 martie, precizând clasa și lecțiile pentru care vor să opteze. Elevii vor fi repartizați, în ordinea înscrierii, în clase virtuale cu efective de 15 copii/clasă. Cursurile de pian, chitară și vioară sunt individuale, în limita locurilor disponibile.
Campusul Genesis College în prezent este acreditat pentru toate ciclurile de învățământ, de la cel preșcolar la cel gimnazial și, din 2019, și-a extins oferta educațională pentru nivelul liceal.
În 2018, Genesis College a aderat la Organizația The International Baccalaureate®, care oferă, de 50 de ani, programe de educație internaționale pentru mai mult de un milion de elevi din 146 de țări, inclusiv România.
În prezent, 400 de copii învață la Genesis College, școală cu o digitalizare completă 1:1, adică toți elevii, începând de la clasa pregătitoare, până la cei de liceu, au Chromebook-uri, pe care își desfășoară activitatea.