Pentru prima dată în România, o echipă de medici de la Spitalul Sanador a utilizat o endoproteză vasculară personalizată pentru tratamentul endovascular al unui anevrism extins de aortă toracică și abdominală, la un pacient în vârstă de 48 de ani. Anevrismul aortic toraco-abdominal este o afecțiune de mare gravitate, care, în absența tratamentului, se complică prin disecție sau ruptură, cu risc vital major.
Pacientul suferea de un anevrism aortic toraco-abdominal tip 2, după clasificarea Crawford, adică artera aortă, principalul vas de sânge din organism, avea peretele slăbit și prezenta deformări pe o lungime mare, de la originea arterei subclavie, în torace, până la bifurcația aorto-iliacă, în abdomen. Pacientul fusese deja refuzat de alte centre din țară, deoarece afecțiunea de care suferea nu putea fi tratată cu succes. În astfel de cazuri, opțiunile de tratament sunt limitate, întrucât intervenția chirurgicală deschisă este asociată multor complicații și unei mortalități ridicate.
Beneficiind de cele mai noi echipamente și tehnologii endovasculare, echipa condusă de Prof. Dr. Victor S. Costache a realizat o procedură prin care anevrismul aorto-toracic a fost rezolvat cu ajutorul unei proteze complexe, create special pentru această intervenție. Proteza de ultimă generație, produsă de Terumo Aortic, a fost compusă din o parte toracică, o primă parte abdominală cu fenestrații pentru trunchiul celiac, artera mezenterică inferioară și artera renală stângă, și o a doua parte abdominală, pentru aorta inferioară, cu fenestrație pentru artera renală dreaptă. Proteza a fost realizată cu ajutorul investigațiilor imagistice detaliate, pe baza unui mulaj al aortei pacientului. Intervenția, desfășurată în Laboratorul de Angiografie al Spitalului Sanador, a durat patru ore și a folosit trei aborduri endovasculare – cele două artere femurale și artera brahială dreaptă. Proteza, realizată dintr-un material special, a fost fixată cu stenturi de ancorare în originile arterelor emergente din aortă. Dată fiind durata intervenției, echipa medicală a folosit softul special cu care sunt dotate cele două angiografe Philips Azurion 7, de ultimă generație, pentru a fuziona în timp real imaginea CT obținută anterior cu imaginile furnizate de angiograf, generând un mulaj virtual 3D al aortei pacientului, reușind astfel să reducă mult, cu 70%, cantitatea de substanță de contrast necesară, dar scăzând totodată și doza de iradiere administrată în timpul procedurii.
Intervenția de la Sanador a fost realizată cu sprijinul specialiștilor de la Amsterdam UMC, din Țările de Jos, centrul cu cea mai mare experiență din Europa în proceduri endovasculare pentru bolile aortice complexe. Programul de la Spitalul Clinic Sanador va continua, dat fiind că anevrismele și disecțiile de aortă toraco-abdominală nu beneficiau, până acum, de tratament de succes în România. Pacienții cu astfel de patologie aortică au, de obicei, vârsta cuprinsă între 45 și 65 de ani.