Primăvara Dermatologică Ieșeană (PDI), eveniment medical cu participare internațională, aflat la cea de-a noua ediție, va fi organizat anul acesta în perioada 13-18 iulie, iar cursurile, conferințele și workshopurile se vor derula pe o platformă online, având în vedere contextul pandemiei de coronavirus, se arată într-un comunicat de presă.
„Această decizie a fost luată în urma unor serioase dezbateri între Comitetul de Organizare al PDI, lectori naționali și internaționali ai PDI, membri de vază ai Societății Române de Dermatologie, parteneri din industria farmaceutică, participanți ai PDI și membri ai autorităților medicale și academice. Vă promitem, ca în fiecare an, că vom construi împreună un program ştiinţific elitist, de neegalat, demn de o manifestare complexă şi de referinţă, ce integrează afecţiunile dermatologice în patologia generală umană”, a spus prof. univ. dr. Daciana Elena Brănişteanu, inițiiatoarea evenimentului. Manifestarea a început în urmă cu nouă ani, răstimp în care a reunit sute de lectori naționali și internaționali, nume distinse ale medicinei și mii de participanți, cu toții fiind de părere că PDI este un spațiu elitist al discuțiilor științifice. „Este un dialog între specialităţi prin care ne dorim să completăm cât mai eficient acest puzzle reprezentat de pacient, în slujba căruia suntem. Apreciez capacitatea unică și calitatea specialiștilor români de a fi mereu în top”, a precizat prof. univ. dr. Torello Lotti (Italia).
Vor participa peste 100 de lectori naționali și internaționali, specialiști reputați în domeniile lor de expertiză și peste 2.500 de participanți, interesați să afle cele mai noi informații din domeniul medical. La conferință va susține prelegeri și Secretarul General al Societății Române de Dermatologie, dr. Alin Nicolescu.
„De-a lungul anilor, PDI a stabilit constant cel mai înalt standard de educație. Multe conferințe au loc, dar puțini știu cum să asigure, la cel mai înalt standard, livrarea de cunoștințe participanților. Designul conferinței încurajează oamenii să interacționeze și să facă schimb de idei. Personal, apreciez PDI drept o întâlnire foarte stimulantă intelectual și de fiecare dată învăț de la experții care vin. Există o planificare rafinată în proiectarea PDI și organizatorii muncesc extrem de mult pentru ca toată lumea să se bucure și să adune informații”, a apreciat și dr. Niazi Kushrow (SUA), președinte de onoare și unul dintre primii lectori ai PDI.
În dialog cu participanții va intra și renumitul profesor Andrew Nicolaides (Marea Britanie), cunoscut ca și „părintele bolii venoase cronice” și care, de această dată, va prezenta o lucrare despre efectele infecției cu Covid 19 asupra patologiei venoase. „Este un eveniment științific ce oferă o oportunitate amplă de discuție și de actualizare a investigațiilor și practicilor actuale. Specialiștii români au multe de oferit. Mă aștept la o conferință remarcabilă și foarte stimulantă”, a menționat prof. univ. dr. Andrew Nicolaides.
La ediția online, participanții vor primi date de logare. În momentul în care se vor conecta pe această platformă vor intra într-o lume virtuală, asemănătoare unui joc 3D. Din acel moment, vor trăi sentimentul că se află în fața unui palat de congrese și, imediat ce vor păși în holul clădirii, totul se va petrece ca și cum ar fi în lumea reală. Vor putea ajunge foarte ușor la secretariatul conferinței, dacă au nevoie de detalii, apoi la secțiunea participanților, la cea a lectorilor și la expoziția medicală a partenerilor din industria farmaceutică. Spațiul expozițional al partenerilor din industria farmaceutică este nu doar impresionant din punct de vedere vizual, ci și extrem de interactiv, reprezentanții medicali având posibilitatea de a răspunde la întrebări, de a oferi informații și invita participanții să acceadă într-o bibliotecă virtuală cu materiale despre noile terapii. Imediat ce s-au familiarizat cu platforma, participanții vor putea să-și aleagă un loc în sala de conferințe virtuală, în care se vor derula live conferințele și simpozioanele. Vor putea adresa întrebări referitoare la prelegeri, vor primi răspunsuri fie în timp real, fie într-o căsuță poștală.
Avantajul enorm al mediului online este faptul că fiecare participant are propriul său canal de comunicare cu restul participanților, cu organizatorii și cu industria farmaceutică. „Toate conferințele și simpozioanele vor fi stocate în memoria evenimentului timp de o lună. Participanții vor avea posibilitatea revederii sau conectării la cursurile PDI oricând vor dori, timp de 30 de zile. Astfel, vor putea parcurge întreaga agendă a conferinței, acesta fiind un alt avantaj incontestabil al ediției online”, a explicat prof. univ. dr. Daciana Elena Brănișteanu.
În sălile de conferințe vor fi audiați speakeri internaţionali, alături de prestigioşi lideri de opinie români, preşedinţi de societăţi ştiinţifice medicale naţionale, lectori consacraţi, universitari reputaţi şi practicieni de succes. Aceştia vor continua seria prelegerilor de maximă audienţă începută la ediţiile anterioare ale PDI (cancere cutanate, dermatoze alergice, dermatopediatrie, chirurgie dermatologică, psoriazis şi dermatoze autoimune, boala venoasă cronică şi ulcerul de gambă, dermatocosmetologie şi tehnici de vârf antiaging etc), dar vor propune şi subiecte noi, extrem de apreciate şi de aşteptate de către participanţi. Desigur că, în actualul context de pandemie nu putea lipsi o sesiune specială legată de particularitățile patologiei medicale date de infecția cu SARS-Cov-2.
Iniţiativa aparţine prof. univ. dr. Daciana Elena Brănişteanu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, şi este organizată, an de an, de către Asociaţia Dermatologilor din Moldova (ADEM), sub egida prodigioasă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, a Colegiului Medicilor şi a Colegiului Farmaciştilor din Iaşi.
Cea de-a IX-a ediție a PDI îi are ca și co-președinți pe prof. univ. dr. Daciana Elena Brănişteanu (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi) și prof. univ. dr. Simona Roxana Georgescu (Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București). Preşedinţi de onoare sunt nume consacrate ale lumii medicale – prof. univ. dr. Andrew Nicolaides (Marea Britanie), prof. univ. dr. Torello Lotti (Italia), dr. Niazi Kushrow (S.U.A.), prof. univ dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi) și prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu, Președintele Societății Române de Dermatologie (Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București).