Copiii cu afecțiuni de tip autist și din categoria afecțiunilor cronice severe (diabet sau cancer), precum și părinții lor, pot beneficia, din ianuarie 2018, de consiliere gratuită în cadrul primei serii de programe psihoterapeutice de grup oferite de Asociația de Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală de Grup (APCCG). Programele sunt organizate în module cu o durată de 10 săptămâni și o frecvență săptămânală.
“Sunt copii care, de la vârste fragede, devin captivii unei vieți în care afecțiunile lasă răni adânci nu doar la nivel fizic, ci și emoțional. Cel mai adesea rănile se transformă în traume de natură psihologică pe care copiii, respectiv adulții, ajung să le dezvolte chiar și în situația înfrângerii acestor afecțiuni. Sunt și copii care suferă de boli ajunse într-un stadiu cronic ce implică un program medical solicitant, continuu, efort ce aduce cu el un întreg spectru emoțional deficitar, îngreunat de mediul social care adesea le asociază stigmatul de caz special”, spune Dr. Cristian Manea, fondatorul APCCG. Acestor copii și părinților lor APCCG le vine în ajutor prin suport psihoterapeutic orientat către normalizarea și echilibrarea mental-emoțional; aceștia pot veni în contact cu alți copii si părinți cu aceleași nevoi, prin împărtășirea gândurilor și emoțiilor proprii și prin corectarea comportamentelor disfuncționale, sub atenta supraveghere și îndrumare a specialiștilor din cadrul asociației, a adăugat dr. Manea.