Regina Maria achiziționează Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsăşteanu și Telescan din județul Timiș

0

Rețeaua de sănătate Regina Maria preia Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan, furnizori de servicii de imagistică în zona de vest a țării, numărând cinci unități specializate. În a doua jumătate a anului 2018, Regina Maria a anunțat preluarea centrelor Pozimed din Constanța, dar și a patru centre Hiperdia situate în Arad, Orăștie și Cluj.

Primul centru de radioimagistică dr. Bîrsășteanu, cel de radiologie, a fost înființat în 2007 și oferea, în premieră la acea vreme, posibilitatea de a transmite radiografii între medici, pentru o a doua opinie medicală. În prezent, Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan cuprind cinci clinici de radiologie și imagistică, dintre care trei în Timișoara, una în Lugoj și una în Sânnicolau Mare.

”Expansiunea la nivel național este una dintre prioritățile Regina Maria care se va concretiza atât organic, cât și prin achiziții, la fel ca până acum. Căutăm parteneri care dovedesc o expertiză medicală deosebită, renumiți la nivel local pentru înalta pregătire a echipei de specialiști – cum este și cazul de față. Rămâne constantă preocuparea noastră de a le oferi pacienților din întreaga țară acces la cele mai bune servicii medicale integrate și interdisciplinare. Am intrat pe piața medicală din Timișoara acum mai bine de trei ani și ne bucurăm că în acest interval ne-am consolidat amprenta locală. Investițiile continue ne-au ajutat să asigurăm o acoperire completă a nevoilor medicale, iar acum, pentru prima oară în Timișoara, Regina Maria va oferi pacienților săi inclusiv servicii de imagistică.”, a punctat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan au o echipă de 60 de angajaţi, acestea finalizând anul 2018 cu o cifră de afaceri totală de peste 1.7 milioane de euro. Printre echipamentele medicale recent achiziționate se numără RMN 1.5 T și CT 128 slices GE.

”Centrele de Radiomagistică Dr. Bîrsăşteanu și Telescan s-au născut din dorința de a oferi timișorenilor un loc în care sănătatea este prețuită așa cum se cuvine și în care pacientul se află cu adevărat în centrul tuturor activităților noastre. Am găsit în Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA un partener cu valori comune, care împărtășește atât această dorință, cât și standardele de calitate și excelență care ne-au ghidat până acum. Am încredere că parteneriatul început acum va fi unul de succes, care va susține dezvoltarea centrelor și din care vor beneficia în primul rând pacienții. Echipa noastră este alcătuită din medici specialiști, medici primari de renume, doctori în științe medicale, cu o experiență profesională impresionantă. Alături de ei și bazându-ne pe echipamentele performante din centre, ne asigurăm că ducem mai departe angajamentul nostru față de pacienți”, a declarat Prof. Dr. Florin Bîrsăşteanu, fondator al Centrelor de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan, președinte al Societății Române de Radiologie și Imagistică Medicală.

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a deschis prima unitate medicală din Timișoara la sfârșitul anului 2015. Un an mai târziu, a preluat centrele medicale Dr. Grigoraș – un alt furnizor de renume pe plan local, iar în prezent, Centrul Regional Regina Maria Timișoara numără cinci policlinici, dintre care patru în Timișoara și una în Lugoj, inclusiv o clinică de Medicina Muncii, dar și laboratoare de analize medicale.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.