Risc mai mare de naștere prematură pentru femeile însărcinate, diagnosticate cu Covid-19

0

Un studiu al Centrului pentru controlul și prevenția bolilor, SUA (Center for Disease Control and Prevention/CDC) arată că femeile însărcinate infectate cu coronavirus par să fie expuse unui risc mai mare de a naște prematur, potrivit medscape.com. Cercetarea a urmărit aproape 600 de femei însărcinate, paciente cu Covid-19. Din 445 de copii, 12,6% au fost născuți prematur, înainte de 37 de săptămâni; această rată este cu aproximativ 25% mai mare decât rata nașterilor premature la populația generală, potrivit CDC.

Dintre nașterile cu copii vii, 23,1% au aparținut unor femei cu simptome Covid-19 și 8%, unor femei care nu au avut simptome. Doi dintre nou-născuți au decedat la spital, ambii născuți de mame cu simptome care au necesitat ventilație mecanică. Două dintre femei au decedat la spital, ambele fiind simptomatice.

”Cazuri severe de Covid-19 și evoluții nefavorabile au fost observate la nivelul femeilor însărcinate, spitalizate din cauza Covid-19. Aceste rezultate subliniază importanța prevenției și a identificării infecției cu SARS-CoV-2 la femeile însărcinate”, a menționat CDC. Organizația recomandă testarea nou-născuților aparținând mamelor cu Covid-19, izolarea mamelor cu Covid-19 și a bebelușilor de alte mame din spital și luarea măsurilor de prevenție pentru ca nou-născuții să nu fie infectați.

Raportul CDC arată că aproximativ jumătate dintre femeile însărcinate erau simptomatice când au fost internate. Din acest grup, 16.2% au fost internate la terapie intensivă și 8,5% au avut nevoie de ventilație mecanică invazivă. Nici una dintre aceste măsuri nu au fost luate pentru femeile asimptomatice. Zece dintre sarcinile duse la termen s-au finalizat cu pierderea sarcinii, prin avorturi spontane, avorturi terapeutice sau copii născuți morți.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.