Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, consideră că medicina de familie este soluția cea mai ieftină pentru sistem și cea care poate îmbunătăți indicatorii de mortalitate din România. Subfinanțarea din sănătate se accentuează în medicina de familie, în condițiile în care în statele dezvoltate se alocă acestui domeniu peste 13% din fondurile din sănătate, comparativ cu circa 6% la noi. O altă problemă a medicilor de familie este faptul că nu au cabinetele în proprietate, ceea ce împiedică investițiile pentru modernizare. >>>
– Care sunt principalele probleme cu care se confruntă medicii de familie ?
– Anul acesta preluăm, din păcate, o parte din problemele de anul trecut şi anume o finanţare dezastruoasă pentru medicina de familie. Sperăm să reuşim să încheiem un contract cadru care să permită funcţionarea cabinetelor la standarde mult mai bune. Din păcate se perpetuează, cu sau fără ştiinţă, confuzia între venitul medicului şi venitul cabinetului. În realitate, venitul net al medicului este de aproximativ 25-30% din venitul net al unui cabinet. S-a dovedit a fi dificil pentru cei din afara sistemului să aprecieze care sunt costurile reale necesare pentru buna funcţionare a unui cabinet. În ceea ce priveşte problemele noi, acestea se referă la intenţia Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a schimba modalităţile de plată, de finanţare şi de a respecta o impunere a FMI, care implică o mulţime de măsuri. Nu suntem obişnuiţi cu aşa ceva; pe de altă parte, recunoaştem că am fost întotdeauna vârful de lance în reformă şi ne asumăm acest rol. Dorinţa noastră este de a dezvolta sistemul, pentru că este nevoie de schimbare în sistemul medical românesc. Dacă se impune o ordine şi dacă reuşim să beneficiem de o împărţire echitabilă a acestor bani, va fi mai bine pentru pacienţi, dar şi pentru sistem.
Există şi problema pachetului de bază, care promite mai mult decât poate acoperi. Din punctul meu de vedere, pachetul de bază trebuie să conţină acele servicii pe care sistemul le poate acoperi financiar realmente, pentru orice pacient, oricând şi de câte ori are nevoie şi din orice colţ al ţării. Normal este ca pachetul de bază să fie bine delimitat, pornind de la costuri. Aceasta ar genera nu numai echitate în sistem, dar ar mai fi şi un mare avantaj.
Sunt foarte mulţi medici care confundă pachetul minimal cu cel de bază. Pachetul de bază este cel pentru asigurat, pachetul minimal se referă la pacientul neasigurat şi conţine numai vaccinări, îngrijiri pentru bolile de urgenţă şi aşa mai departe. Dacă acest pachet de bază este structurat pornind de la costuri, atunci se pot construi asigurările private sau asigurările complementare. Doar pornind de la o delimitare reală se vor mai putea aduce bani în sistem.
– Aţi menţionat cuvântul schimbare. Care ar fi principalele măsuri care ar aduce schimbări pozitive în medicina de familie ?
Cred că, în primul rând, ar trebui trecute în practică afirmaţiile tuturor decidenţilor din sănătate care subliniază faptul că asistenţa medicală primară este pilonul de bază, este situată în centrul sistemului, este baza piramidei, că aceasta trebuie încurajată și finanţată corespunzător. Din păcate, multe din toate acestea au rămas la nivel de retorică. Pentru ca în România să poată funcţiona un sistem de sănătate de nivel european este firesc să existe alocat din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate un procent cel puţin similar cu cel din statele Uniunii Europene. Nu mă refer la valori absolute, ci la proporţii. În anul 2009, de exemplu, am avut pentru asistenţa medicală primară un buget de 5,4-5,8% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate, în condiţiile în care pentru sănătate au fost alocaţi 3,2 % din PIB. În acelaşi timp, în ţările din Europa se alocă aproximativ 10% din PIB pentru sănătate, iar pentru asistenţa medicală primară se alocă între 13-15% din Fondul lor de asigurări de sănătate. Este o discrepanţă uluitoare şi mă refer la pondere, la procente. Cu o finanţare mult mai consistentă cabinetele ar putea funcţiona mult mai bine.
Suntem legaţi şi de problema spaţiilor cabinetelor. Există o lege de foarte mulţi ani, refăcută, dar care permite să se perpetueze această situaţie, în care nici măcar un sfert din spaţiile cabinetelor nu sunt în proprietatea medicilor. Aceaştia trebuie să poată avea posibilitatea să investească în cabinetul respectiv pentru a putea ajunge la un standard normal. În concluzie, una dintre principalele probleme, cea a spaţiilor, a spaţiilor mici, cu săli de aşteptare meschine. Indicat ar fi să putem oferi pacienţilor măcar confortul minim şi în zona în care aceştia au nevoie.
În ceea ce priveşte accesul la fonduri structurale sau europene, nu beneficiem de nici un sprijin din partea autorităţilor. Doar dacă am contracta credite bancare, am putea acoperi bugetele necesare. Fiind considerate unităţi private, cabinetele nu pot accesa fonduri europene. Am mai solicitat, de exemplu, ca aceste clădiri ale medicilor să fie integrate în planul de reabilitare termică – ne-ar ajuta să facem faţadele, acoperişul, iar noi am face interiorul. Din păcate nici aici nu am avut un răspuns pozitiv.
O altă problemă este cea a finanţării. Medicina de familie este varianta cea mai ieftină pentru sistem. Dacă reuşim să tratăm un procent cât mai mare de pacienţi prin asistenţa medicală sau prin ambulatoriu de specialitate şi dacă ajungem să stăpânim bolile pacienţilor noștri înainte de a fi nevoie de proceduri costisitoare, de spitalizări etc., atunci am avea un beneficiu enorm. Pentru aceasta avem nevoie să fim ajutaţi. Pacientul este de multe ori “stimulat” să prefere spitalizarea.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
Johana Toma, redactor
