România – structură a îngrijirilor medicale învechită, arată indexul european al sistemelor sanitare

0

business-163501Sistemul medical din România se află pe locul 32 în clasamentul celui mai recent Index European al Sistemelor de Sănătate realizat de compania suedeză Health Consumer Powerhouse și lansat la începutul acestui an. Țara noastră a cumulat 527 de puncte din 1000 și este urmată doar de Albania, Polonia și Muntenegru. Analiza ia în considerare 48 de indicatori de sănătate, având în vedere drepturile și informarea pacienților, accesul la îngrijiri, rezultatele tratamentului, gama de servicii, prevenția și utilizarea medicamentelor.

România are  probleme grave cu managementul sectorului public de sănătate, se menționează în raport. Sistemul nostru medical suferă din cauza unei structuri învechite care se manifestă printr-un dezechilibru între îngrijirile intra-spitalicești și cele ambulatorii, generând costuri ridicate. Cu aceeași situație se confruntă și Albania și Bulgaria.

“Cu cât este mai ridicată rata îngrijirilor intra-spitalicești, cu atât este mai învechită structura sistemului de sănătate. Dacă Olanda, Suedia sau Norvegia preferă spitalizările prelungite, aceste state își pot permite; Bulgaria, România și Albania nu pot, iar aceste sisteme medicale ar avea nevoie de restructurare”, se menționează în raport.

Opt țări, toate vest-europene, au înregistrat peste 800 de puncte din maximum de 1000 (Olanda, Elveția, Norvegia, Finlanda, Belgia, Luxemburg, Germania și Islanda). Sistemul de sănătate cel mai performant din Europa Centrală și de Est este cel ceh, aflat doar la 14 puncte în spatele Austriei. Olanda rămâne „campionul” european  – singura țară care depășește 900 de puncte.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.