Românii nu au timp să-și trateze durerile și merg la doctor în ultimul moment

0

Unul din doi români care se confruntă cu dureri de spate nu merge la doctor din cauza lipsei de timp, iar unul din patru susține că nu are bani pentru a se trata, arată un studiu online realizat de Bio Ortoclinic la care au participat peste 500 de persoane.

”Când e vorba să avem grijă de sănătate noastră, amânăm acest lucru până în ultimul moment, chiar dacă am putea beneficia de tratament subvenționat de Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, 56% dintre cei care au avut în trecut probleme la nivelul coloanei vertebrale nu s-au mai adresat medicilor la reapariția durerilor, în timp ce doar 40% s-au prezentat din nou la medic”, subliniază Mihaela Proicea, managerul Bio Ortoclinic.

Întrebați când au făcut ultimul tratament pentru durerile de spate, 65% dintre respondenți au spus că au făcut terapie în urmă cu șase luni sau mai mult, în timp ce 21% dintre pacienți au fost la doctor în urmă cu doar o lună, iar 14%, în urmă cu 3 luni. ”12% dintre cei care s-au confruntat la un moment dat cu dureri de spate și le-au tratat susțin că nu au mai avut deloc astfel de probleme, 56% au avut dureri doar rareori, 14% au avut dureri într-o zonă diferită de cea cu care s-au prezentat inițial la clinică, iar 19% au avut în continuare dureri. Aceasta înseamnă, pe scurt, că la circa 80% dintre pacienți se constată o îmbunătățire a calității vieții după ce vin la tratament”, susține Mihaela Proicea.

Conform studiului, în cele mai multe cazuri, pacienții au afirmat că motivele reapariției durerilor de spate au fost timpul îndelungat petrecut la birou, căratul unor greutăți, statul în picioare, o mișcare greșită sau un traumatism. Chiar dacă nu au scăpat de dureri sau acestea au revenit, 56% dintre pacienți nu s-au mai prezentat la doctor. Dintre ei, 51% au declarat că nu au mai revenit la întreținerile lunare sau la cele bianuale, nici măcar prin Casa de Asigurări de Sănătate, din lipsă de timp, iar 26% au spus că nu au avut bani pentru tratament.

În privința educației de prevenție sau a drepturilor de asigurat, peste 55% dintre pacienți nu știu că pot beneficia de zece ședințe de recuperare medicală decontate de CAS, o dată la șase luni. Mai mult, o parte dintre pacienții care încep tratamentul prin CAS, îl fac doar parțial, oprindu-se pe parcurs din diverse motive.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.