Salon post-operator ultra-modern la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca

0

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București are un nou salon post operator ultra-modern, cu aparate medicale de ultimă generație pentru pacienții care se recuperează după intervenții chirurgicale complexe. Printre echipamentele cu care este dotat se numără dispozitive de oxigenoterapie umidificată, cu senzori ultrasunete precum și un ecograf portabil wireless, care dă posibilitatea oricărei tablete convenționale să se transforme într-un aparat performant cu ultrasunete.

“Spitalul Clinic de Urgență Floreasca are, începând din această lună, cel mai performant salon post-operator din țară, destinat pacienților aflați în recuperare după intervenții chirurgicale complexe. Prin suportul și implicarea totală în acest proiect din partea Apa Nova București, s-au realizat lucrări de recondiționare integrală, extindere și modernizare a spațiului alocat recuperării pacienților. Totodată, acesta a fost și echipat și utilat tehnic la cele mai moderne standarde în domeniu. Astfel, pacienții vor dispune de tot confortul medical și uman necesar, iar perioada de recuperare a acestora este mult îmbunătățită”, a menționat dr. George Jinescu, Coordonatorul medical al proiectului din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.

Spațiul medical care dispune de șase paturi ATI digitalizate integral cu capacitate de extindere la opt în caz de urgență, a fost recondiționat integral. Investiția în recondiționarea integrală și dotarea noului spațiu se ridică la peste 500.000 de euro și a fost suportată de către compania Apa Nova, furnizorul de apă potabilă și prestatorul serviciului de canalizare al Bucureștiului.

„Criza extinsă pe care o traversăm a subliniat necesitatea sistemului sanitar de a face față numeroaselor cazuri de urgențe și a scos la iveală deficiențele infrastructurii medicale, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca acționând permanent în prima linie. Apa Nova, ca furnizor de servicii esențiale, s-a implicat mereu în susținerea comunităților în care activează și am decis să o facem și acum, prin dezvoltarea unui proiect medical important pentru bucureșteni și nu numai”, a declarat Mădălin Mihailovici, Director General Apa Nova.

Echipamentele achiziționate îmbunătățesc semnificativ calitatea asistenței medicale și cresc nivelul de competență al unității medicale, oferind posibilități optime de monitorizare, tratament și recuperare pentru pacienții critici internați în secția de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.