Sandoz a achiziționat segmentul cefalosporine a GSK

0

Sandoz, lider global în domeniul farmaceuticelor generice și biosimilare, o divizie a corporației farmaceutice Novartis, a finalizat achiziția segmentului cefalosporine a GSK, consolidându-și poziția de lider în domeniul antibioticelor, potrivit unui comunicat de presă.

Prin această tranzacție, Sandoz a achiziționat drepturile asupra a trei mărci consacrate (Zinnat, Zinacef și Fortum) în peste o sută de piețe. În 2020, cele trei mărci au înregistrat vânzări totale de aprox. 140 milioane de dolari pe piețele importante.

„Antibioticele reprezintă coloana vertebrală a sistemelor moderne de sănătate și un pilon central al ofertei Sandoz adresate pacienților din întreaga lume”, a spus Richard Saynor, CEO Sandoz. „Încheierea cu succes și la timp a acestei tranzații importante este o altă dovadă a angajamentului Sandoz de a fi lider global în furnizarea acestor medicamente esențiale. Cefalosporinele sunt segmentul cel mai mare de antibiotice, după criteriul vânzărilor globale. Achiziția acestui segment ne consolidează poziția de lider în segmentul penicilinelor generice,  celălalt segment-cheie al companiei. De asemenea, ne deschide spre sinergii noi, determinate de promovarea crescută pe diversele piețe”, a explicat acesta.

Tranzacția nu include anumite mărci, vândute anterior de GSK în SUA, Australia și Germania. GSK își păstrează drepturi complete asupra mărcilor în China (excluzând Taiwan, Hong Kong și Macau), India, Pakistan și Egipt și asupra unor mărci în Japonia.

Conform strategiei sale integrate de fabricație, Sandoz intenționează, pe termen lung, să fabrice Zinnat la locații din propria rețea, unitatea sa globală, principală, de producție de antibiotic fiind în Kundl, Austria. În mai, Sandoz a anunțat planuri de investiții de peste 150 milioane de euro în rețeaua sa integrată europeană de antibiotice. Portofoliul Sandoz a înregistrat vânzări de 9,6 miliarde de dolari anul trecut.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.