Science: 8% dintre infectați, responsabili pentru 60% dintre noile infecții

0

Un număr redus de persoane infectate reprezintă principala cauză de răspândire a virusului SARS-CoV-2: 8% dintre cei infectați sunt responsabili pentru 60% dintre noile infecții; pe de altă parte, 71% dintre purtătorii de virus nu au infectat pe nimeni, potrivit unui studiu de proporții asupra contactului interuman în pandemie, realizat în două regiuni din India, publicat în revista Science și citat de medscape.com.

”Situațiile de acest gen – ”super-răspândirea” – sunt regula mai degrabă decât excepția, în India și, probabil, în toate zonele afectate”, a afirmat Ramanan Laxminarayan, cercetător principal la   Princeton Environmental Institute (PEI).

PEI, Universitatea Johns Hopkins și Universitatea California, Berkeley au lucrat cu specialiști ai ministerului Sănătății din două state indiene: Tamil Nadu și Andhra Pradesh; aceștia au studiat peste 570.000 de oameni care au fost expuși la aproape 85.000 de cazuri de Covid-19. Cercetarea a confirmat că tinerii adulți și copiii joacă un rol cheie în răspândirea virusului și că este mai probabil să transmită virusul către persoane de vârsta lor.

”Copiii transmit foarte eficient virusul în acest context, ceea ce nu a fost stabilit clar în studiile anterioare”, a spus Laxminarayan. ”Am descoperit că decesele și cazurile de infecție au fost mai concentrate în cohortele mai tinere, fapt la care nu ne așteptam, având în vedere observațiile făcute anterior asupra statelor cu nivel de trai mai înalt”. Adulții tineri reprezintă cam o treime dintre cazurile de Covid-19.

În India, decesele cauzate de Covid-19, survin, în medie, la șase zile după spitalizare, comparativ cu 13 zile de la spitalizare în SUA. Decesele în India sunt cele mai frecvente la nivelul grupei de vârstă 50-64, în timp ce în SUA, acestea sunt mai frecvente în grupa 60+.  India se află pe locul doi în lume ca și număr de cazuri de Covid-19, cu 6,3 milioane; SUA are 7,2 milioane de cazuri, însă India are o populație mult mai mare – 1,3 miliarde comparativ cu 329 de milioane, în SUA.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.