Servicii mai eficiente în farmacii prin intermediul roboților care stochează și livrează medicamente

0

În perioada pandemiei de Covid-19, industria farmaceutică și rețelele de retail din domeniu s-au confruntat cu o creștere a solicitărilor din partea pacienților, ceea ce a reprezentat o oportunitate, dar a adus și provocări, cum ar fi deficitul de personal în farmacii, a explicat Paulo Urbini, reprezentant BD Rowa, partener Farmaceutica Remedia, în prezentarea sa din cadrul conferinței online ”Sănătate și Farma”, ediția a IV-a, organizată de Ziarul Bursa, în parteneriat cu Tarus Media.

Paulo Urbini a explicat în prezentarea sa cum tehnologia poate crea mai mult spațiu în farmacii și mai mult timp pentru farmacist de a-și consilia pacienții și de a se plia mai bine pe nevoile acestora, prin intermediul roboților BD Rowa care stochează și livrează medicamente. Instalarea unui astfel de robot aduce mai multă flexibilitate în farmacie pentru că poate fi instalat la distanță față de ghișeu, chiar și la alt etaj. Astfel, farmacistul nu trebuie să se deplaseze, ci doar să caute medicamentul pe computer sau pe o tabletă și acesta este livrat de robot. Astfel, se reduce timpul pe care farmacistul îl investea în căutarea medicamentului în depozit, iar acesta ar putea fi investit în discuții cu pacienții, generând o experiență mai plăcută și mai utilă pentru aceștia. În plus, robotul este eficient și din punctul de vedere al spațiului, stocând mai multe medicamente într-un spațiu mai mic.

Prin intermediul roboților BD Rowa, se pot instala ecrane prin care pacienții pot afla informații suplimentare despre medicamente și chiar pot comanda unele produse. O altă variantă este instalarea unui sistem pick-up prin intermediul căruia clienții pot ridica produse comandate anterior online, ceea ce se pliază foarte bine pe trendul inițiat de pandemie care a generat creșteri uriașe ale afacerilor online, potrivit lui Paulo Urbini.

Acesta a oferit exemplul unei farmacii care a instalat roboți BD Rowa în care nu mai există ghișee, iar farmaciștii interacționează direct cu clienții și solicită medicamentele prin intermediul unei tablete, acestea fiind livrate ulterior de robot. Astfel, spațiul farmaciei poate fi complet reinventat pentru că nu mai este limitat de poziția ghișeului și a depozitului de medicamente. Această variantă de lucru poate duce la o satisfacție mai mare a personalului în timpul orelor de trafic maxim în farmacie și la servicii de mai bună calitate pentru pacienți.

Costul unui robot BD Rowa de tip entry-level este în jur de 60-70.000 de euro

“Dar nu preţul este important, ci randamentul investiţiei. Pentru că dacă un robot costă 50.000 de euro, dar suma se recuprează în zece ani, nu este o investiţie bună. Dar dacă robotul costă jumătate de milion de euro, bani care se recuperează în trei ani, atunci este o investiţie bună, pentru că însemnă că generează venituri extra. Ar trebui să ne mutăm atenţia de la cost, la randamentul investiţiei”, a menționat reprezentantul BD Rowa.

Compania are instalaţi peste 10.000 de roboți în toată lumea, în principal în Germania, Elveţia şi Austria, dar și în Italia, Spania și Franța. În Europa de Est, compania a instalat până acum circa 200 de roboţi, în mare parte în Ungaria.

“La cumpărarea unui robot, între farmacie şi compania noastră se naşte o relaţie de lungă durată. Avem un serviciu online, disponibil 24 de ore, şapte zile pe săptămână. Avem disponibile tot timpul piese de schimb, avem acces la sistem de la distanţă, şi facem actualizări de software, chiar şi după 10 – 15 ani. Avem suport tehnic regional, care în România se realizează prin partenerii noştri de la Farmaceutica Remedia”, a spus Pablo Urbini.

Farmaceutica Remedia cumpără roboții și îi recomercializează în nume propriu, asigurând și service-ul și mentenanța. Paulo Urbini estimeză că în următorul an farmaciile românești vor achiziționa circa 10-15 roboți.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.