Soluție digitală de finanțare a serviciilor stomatologice

0

TBI Bank anunță un parteneriat prin care oferă clienților o soluție digitală de creditare pentru servicii stomatologice în Clinicile Dentare Dr. Leahu.

Prin acest parteneriat, românii pot folosi soluțiile TBI pentru a plăti serviciile dentare de care au nevoie, de la proceduri de bază precum tratarea cariilor, până la proceduri complexe precum implanturi, într-un proces de creditare complet digital, care poate fi încheiat imediat, în mai puțin de 10 minute, potrivit unui comunicat de presă. După stabilirea unui plan de îngrijire, pacienții pot afla soluția de finanțare care se potrivește cel mai bine nevoilor lor și pot urma procesul de aprobare a creditului în cadrul clincii, fără a mai fi nevoie să meargă la bancă.

“Oferim o soluție digitală simplă, care permite pacienților să beneficieze de îngrijirea medicală de care au nevoie și să plătească în rate potrivite bugetului familiei”, a explicat Ionuț Sabadac, Merchant Solution Sales Director la TBI.   “Obiectivul nostru pe termen lung este ca pacientul român să beneficieze de sănătate reală şi de experienţă excepțională atunci când accesează servicii stomatologice. Aceasta presupune ca în fiecare centru din reţeaua noastră să putem oferi toate opţiunile de tratament la standardul actual, dar şi să facilităm accesibilitatea pacientului la serviciile noastre prin metode noi de plată. Prin parteneriatul cu TBI, facem încă un pas în a aduce această normalitate la nivelul ţării”, a afirmat Ionuț Leahu, CEO și fondator Clinicile Dentare Dr. Leahu.

În 2019, aproximativ 50% dintre români nu s-au dus deloc la dentist, în principal din cauza lipsei resurselor financiare, iar peste 20% au declarat că nu intenționează să meargă nici în perioada următoare la un control, arată un studiu efectuat de Clinicile Dentare Dr. Leahu. În plus, în perioada stării de urgență, pacienții au întâmpinat dificultăți în accesarea serviciilor stomatologice necesare, iar cei mai mulți au amânat vizita la dentist pentru perioada imediat următoare ieșirii din starea de urgență.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.