Studenții au donat 560 de unităţi transfuzabile, record al campaniei „Donează sânge! Fii erou!”

0

blood-732298_1280În România doar 1,7% din populație donează sânge, în contextul în care, în fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de minim 1.000 litri de sânge, iar 450 ml de sânge donat ar putea salva trei vieți. Campania naţională „Donează sânge! Fii erou!” a înregistrat în toamna acestui an la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti un nou record  – în doar cinci zile s-au recoltat aproximativ 560 de unităţi transfuzabile.

“Este remarcabil gestul pe care studenții Universității noastre îl fac în fiecare an, primăvara și toamna, și cu siguranță poate fi un exemplu de dăruire și atașament față de semenii aflați în suferință pentru întreaga societate românească într-un context în care sistemul medical se confruntă, din păcate, cu o continuă criză” a declarat Acad. Ioanel Sinescu, Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din București.

Sprijin pentru 150 de intervenții medicale

Cu ajutorul a peste 120 de voluntari, studenţi ai facultăţii de Medicină a UMF “Carol Davila” Bucureşti, s-a reușit colectarea a 558 de unități de sânge ce vor fi utilizate ulterior în aproape 150 de intervenții medicale. Printre donatori s-au numărat studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, dar și ai Universităţii Politehnica București. Din cei aproximativ 700 de potențiali donatori, doar 558 de studenți au primit permisiunea din partea medicilor să doneze sânge, pentru circa 140 de tineri fiind determinate mici incompatibilități cu actul donării (tensiune arterială, etc).

Începând din anul 2008, „Donează sânge! Fii erou!” este un eveniment organizat bianual la nivel național de către asociațiile studenților la medicină și își propune să combată deficitul de sânge și produse de sânge din unitățile spitalicești din România prin organizarea unei colecte extinse de sânge și prin susținerea unei puternice campanii de informare și responsabilizare socială. Campania de sensibilizare cu privire la actul donării de sânge și recoltarea propriu-zisă se desfășoară în acest an în toate centrele membre ale Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și anume în București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș și Craiova.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.