Conform datelor disponibile la nivel european, România înregistrează decalaje majore în ceea ce priveşte vârsta medie la care încep să apară problemele de sănătate, iar speranța de viață este cu șase ani sub media europeană.
Educația în domeniul sănătății și prevenția duc la reducerea costurilor de spitalizare și la scăderea numărului de pacienți cu probleme medicale grave, care pot fi preîntâmpinate sau tratate încă din stadii incipiente. Programul ‘’Screening-ul salvează vieți!’’, desfășurat de Rețeaua de sănătate Regina Maria alături de Banca Transilvania în ultimii cinci ani, are ca scop dezvoltarea unor comportamente sănătoase în rândul angajaților, prin monitorizarea atentă a sănătații și efectuarea screening-urilor anuale, în completarea serviciilor incluse în abonamentul medical.
În urma unei analize privind incidența cancerului în 2016, reprezentanții Banca Transilvania au luat decizia să intervină și să contribuie la sănătatea angajaților prin servicii de prevenție, iar din 2017 au demarat, alături de Rețeaua de sănătate Regina Maria, cel mai amplu program de screening pentru cancer desfășurat într-o companie, în România.
În perioada martie 2017 – martie 2022, au fost realizate aproximativ 14.000 de screeninguri, dintre care 89,5% pentru femei și 10,5% pentru bărbați, iar rezultatele au arătat că 27% dintre persoanele testate au primit rezultate modificate din punct de vedere al parametrilor medicali, iar peste 150 de cazuri au fost maligne sau în stadiu avansat.
‘’E de datoria noastră să promovăm educația medicală și să încurajăm mersul preventiv la medic. Furnizorii medicali privați au o bază totală de 1,8 – 2 milieoane de abonați – persoane tinere, active, și familiile acestora, care pot fi încurajate să adopte obiceiuri sănătoase, prin campanii de prevenție și de screening derulate anual, în parteneriat cu cei mai mari angajatori din România. Suplimentar abonamentelor medicale, companiile pot accesa o multitudine de alte servicii și screening-uri, ca extra-beneficii pentru angajați. Obiectivul nostru este ca fiecare angajat din România să facă cel puțin un screening pe an, iar astfel, în timp, să avem o societate mai sănătoasă, cu o speranță de viață mai mare’’, a afirmat Andreea Minuță, Director Executiv Divizia de Abonamente Regina Maria.
În cadrul programului, 12.500 de screeninguri au fost realizate în rândul femeilor pentru cancer de piele, col uterin, mamar și colorectal, iar 1.500 de bărbați au fost monitorizați pentru cancer de piele, colorectal și prostată. 1% din angajați aveau afecțiune malignă în stadii avansate, intrând imediat în programul de monitorizare și tratament. În total, peste 300 de medici au fost implicați în program, atât din clinicile Regina Maria, cât și din clinicile partenere, din 25 de județe ale țării. De asemenea, au fost organizate sesiuni de informare cu medici din Rețea la sediile Băncii Transilvania, pentru a explica programul și a sublinia importanța prevenției prin screeninguri care pot salva viața.
La cinci ani de la începerea programului ‘’Screening-ul salvează vieți!’’, din cele aproximativ 14.000 de screeninguri, 13.000 de teste au fost făcute în clinicile Rețelei, iar restul în clinicile partenere sau în sediile Băncii Transilvania. Rezultatele arată că 81% dintre angajați au primit analizele în parametri normali, iar pentru 19% rezultatele au arătat parametri modificați. Proiectul „Screeningul salvează vieți” este în continuare disponibil pentru angajații BT, dar și pentru companiile din portofoliul Regina Maria, la nivel național.