Medicii, rezidenții și studenții la medicină se așteaptă ca noile tehnologii să transforme domeniul sănătății și se pregătesc să le integreze în cadru clinic, potrivit unui studiu al Stanford Medicine, citat de medscape.com. Pe de altă parte, studiul arată că majoritatea respondenților nu se simt bine pregătiți pentru viitorul tehnologic care e foarte aproape, însă sunt interesați să afle mai multe despre telemedicină, inteligență artificială și accesorii medicale. Astfel, 47% dintre medici și 73% dintre studenții la medicină au afirmat că au căutat traininguri suplimentare sau cursuri pentru a se pregăti pentru inovațiile viitoare. Dintre studenții la medicină, 44% intenționau să ia cursuri în statistici avansate și data science. Ca alte subiecte de interes au fost menționate: managementul sănătății populației (36%), consiliere genetică (30%), genomică clinică (25%), codare și programare (23%) și inteligență artificială (13%).
Medicii au demonstrat priorități diferite, fiind mai interesați să învețe despre consilierea genetică (38%) și inteligența artificială (34%), urmate de managementul sănătății populației (31%), de genomică clinică (27%), statistici avansate și data science (23%) și codare și programare (22%).
Dintre inovațiile recente, atât medicii cât și studenții au spus că se așteaptă ca, în practică, să utilizeze cel mai mult dosarele medicale electronice, dar și telemedicina, au afirmat 39% dintre medici și 41% dintre studenți și rezidenți; 34% dintre medici și 29% dintre studenți și rezidenți au spus că se așteaptă să folosească screeningul genetic pe viitor și 28%, respectiv 33%, au fost convinși că dispozitivele purtabile de monitorizare a sănătății vor fi folosite în activitatea lor și vor transforma domeniul sănătății pe parcursul următorilor cinci ani.
Aproximativ 44% dintre medici, 50% dintre rezidenți și 47% dintre studenți au spus că au folosit ei înșiși un dispozitiv portabil de monitorizare, cei mai mulți afirmând că i-a ajutat în susținerea deciziilor medicale; 83% dintre medici și 79% dintre studenți și rezidenți au spus că dacă un pacient le-ar oferi informații medicale obținute cu ajutorul unui dispozitiv medical portabil ar califica informația respectivă drept utilă sau chiar foarte utilă. De asemenea, 80% dintre medici și 78% dintre studenți și rezidenți au afirmat că ar acorda întrucâtva credit informațiilor obținute de pacienți prin intermediul unei aplicații de sănătate, la fel și în cazul testelor genetice aflate la dispoziția pacienților.