Formatorii Fundatiei pentru S.M.U.R.D. vor susține un curs gratuit de prim-ajutor pediatric pe 20 aprilie la Sun Plaza, începând cu ora 10.30, dedicat părinților care vor să știe cum să ofere primul ajutor copilului atunci când apar situații de urgență.
Cursul va aborda primul ajutor la copilul de sub un an (sugar) și la copilul de peste un an, fiind recomandat atât părințior cât și femeilor însărcinate. Timp de două ore și jumătate, formatorii Fundației S.M.U.R.D. vor explica pe înțelesul tuturor noțiunile teoretice despre primul ajutor, continuând apoi cu o demonstrație practică în care sunt implicați toți cursanții. Cei interesați se pot înscrie completând acest formular: https://www.sun-plaza.ro/sunhelp
Evenimentul se va întinde pe parcursul întregii zile, fiind structurat pe trei serii de curs a câte două ore și jumătate fiecare. Pentru fiecare serie sunt disponibile câte 50 de locuri. Fiecare curs va avea o parte teroretică și una practică, iar la final cursanții vor primi o diplomă de participare și un mini-kit de prim ajutor.
”Recunoașterea rapidă a unei situații de urgență împreună cu o intervenție adecvată a celor din jur, fac, în minutele premergătoare sosirii echipajelor de urgență, o reală diferență între viață și moarte, mai ales dacă este vorba de un stop cardiac. Participă la curs, învață să acorzi primul ajutor de la Formatorii Fundației pentru S.M.U.R.D. și vei putea salva viața cuiva drag”, spune dr. Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Cursul de prim ajutor pediatric este primul din cadrul conceptului Sun Help care a fost gândit ca o serie de workshop-uri pe diverse teme adresate comunității, în care se îmbină partea teroretică și cea practică. Vor fi organizate gratuit cursuri de prim ajutor pentru adulți/copii/animale, cursuri de supraviețuire în caz de cataclisme naturale sau cursuri de formare profesională.