Guvernul României a aprobat cadrul legal necesar pentru acoperirea de la bugetul de stat a taxei pe valoarea adăugată (TVA) în valoare de peste 1,4 milioane de lei pentru bunurile și serviciile achiziționate în cadrul Proiectului “Abordarea provocărilor sistemului de sanatate privind controlul tuberculozei in România”, finanțat de către Fondul Global printr-un grant de tranziție, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății. Acest proiect își propune reducerea incidenței tuberculozei printr-un nou model de îngrijire a pacientului cu TB, cu servicii ambulatorii accesibile și securizarea accesului la medicamente și metode de diagnostic pentru TB prin achizitionarea de medicamente, kituri de testare si echipamente de laborator.
Ministerul Sănătății derulează din anul 2018, Grantul de tranzitie ROU-T-MOH „Abordarea provocarilor sistemului de sanatate privind controlul tuberculozei in Romania”, în parteneriat cu Romanian Angel Appeal (RAA), OMS – Biroul Regional pentru Europa și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) București. Valoarea totală a programului este de peste 6,7 milioane euro, iar durata de implementare este până la sfârșitul lunii martie 2023.
Grantul are un rol esențial în implementarea Strategiei Naționale pentru Controlul Tuberculozei 2022-2030, o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătății și Guvernul României. Rezultatele ultimilor ani demonstrează o ameliorare a indicatorilor epidemiologici specifici bolii în țara noastră, urmare a derulării mai multor programe naționale și internaționale de combatere a acestei afecțiuni.