În weekendul 17-18 noiembrie, între orele 9.00 și 17.00, în fața magazinului Unirea, bucureștenii vor putea să își facă gratuit o spirometrie, test care durează aproximativ două minute și care poate depista bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). Inițiativa face parte din campania ”Tu știi câți ani au plămânii tăi?”, derulată de Societatea Română de Pneumologie și ajunsă la a zecea ediție.
”BPOC se diagnostichează foarte târziu pentru că nu are nimic specific, simptomele ei fiind confundate foarte ușor cu efectele fumatului sau ale înaintării în vârstă; astfel că niciodată nu e prea devreme pentru a se pune acest diagnostic fiindcă, din momentul în care boala s-a instalat, tratamentul va ușura foarte mult viața pacientului”, a spus prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.
În România, prevalența BPOC este de 13%, iar fumatul este principala cauză de apariție a afecțiunii, alături de expunerea la poluare – de exemplu, în mediul rural, încălzirea prin arderea cărbunelui sau a deșeurilor este un factor de risc. La femei, debutul bolii apare la vârste mai mici, chiar cu zece ani mai devreme decât la bărbați, au mai multe simptome și o calitate a vieții mai severă.
”Doar 42% dintre persoanele cu simptome de BPOC sunt urmărite de un medic, iar 15% au tendința să apeleze la automdicație, unii cu antibiotice, ceea ce poate conduce la efecte secundare periculoase. În plus, există o discrepanță între ceea ce simt pacientul ca gravitate a bolii și ceea ce evaluează medicul. Jumătate dintre pacienți sunt încă fumători în ciuda simptomatologiei”, a spus prof. dr. Florin Mihălțan, prezentând rezultatele ultimei anchete a Societății Române de Pneumologie desfășurată în perioada 2017-2018.
Experții preconizează că, în următorii 20 de ani, mortalitatea prin BPOC va crește atât de mult că o va depăși pe cea prin boli cardiovasculare.