UMF „Iuliu Hațieganu”, recunoscută la nivel internațional

0

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este singura instituție de învățământ superior medical și farmaceutic din România care este listată în clasamentul internațional Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2021 la trei domenii de studiu din categoria științelor medicale, potrivit unui comunicat de presă.

Ranking-ul internațional Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2021 clasifică universitățile din lume în 54 de domenii de studiu, grupate pe cinci categorii fundamentale: ştiinţele naturii, inginerie, ştiinţele vieţii, ştiinţe medicale şi ştiinţe sociale. UMF „Iuliu Hațieganu” este prezentă în acest clasament la categoria Științe Medicale și este singura universitate de medicină și farmacie din România listată în clasamentele domeniilor de studiu Farmacie și Științe Farmaceutice – locul 201-300 și Tehnologie Medicală – locul 401-500. De asemenea, la fel ca anul trecut, la domeniul de studiu Medicină Clinică, universitatea clujeană ocupă locul al doilea, la nivel național și locul 401-500 la nivel mondial. La domeniul de studiu Medicină Clinică, mai sunt listate alte două universități de profil din țară: Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București – locul 101-150 și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara – locul 401-500.

“Strategia noastră este să creștem recunoașterea naţională și internaţională, prestigiul și competitivitatea, într-un context în care aceste aspecte au o importanţă din ce în ce mai însemnată. Viitorii noștri studenți, atât români, cât și internaționali, au acum un motiv în plus să studieze la cea mai importantă universitate de medicină și farmacie din Transilvania și care se află printre cele mai bune 500 de universități de profil din lume”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Indicatorii de performanţă ai acestei clasificări se bazează pe performanţa academică obținută prin activitatea de cercetare ştiinţifică, pornind de la date disponibile la nivel internaţional, cât și din studiul Shanghai Ranking’s Academic Excellence.

Clasificarea Shanghai Global Ranking of Academic Subjects, dezvoltată de Universitatea Jiao Tong din Shanghai, China, a fost publicată pentru prima dată în 2009 şi este una dintre cele mai bine cotate la nivel internaţional, reprezentând un punct de referinţă în strategiile universităţilor care doresc să se evidențieze în mediul academic internațional. În Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2021 sunt incluse peste 1.800 de instituții de învățământ superior, din cele aproximativ 4.000 analizate, care provin din 93 de țări.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.