Pacienții cu psoriazis au de acum la dispoziție un site dedicat lor care cuprinde informații despre afecțiune, noile perspective în tratament și sfaturi pentru un stil de viață echilibrat, potrivit unui comunicat al companiei AbbVie. Site-ul este asociat campaniei „Hai să PSOcializăm” dedicată educării și informării cu privire la impactul psoriazisului în viaţa pacientului, desfășurată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD) și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – A.P.A.A.
Website-ul www.haisapsocializam.ro include și un ghid care poate fi personalizat, pentru a-i ajuta pe pacienți să gestioneze vizitele la medicul dermatolog și să discute deschis cu acesta despre modul în care boala le afectează viața, despre ceea ce își doresc de la tratamentul lor sau care ar putea fi cea mai potrivită opțiune de tratament pentru ei. În urma completării unui chestionar în câțiva pași simpli, pacienții pot descărca ghidul lor personalizat de conversație cu medicul dermatolog.
„Persoanele cu psoriazis răspund diferit la tratament. De aceea, este esențial ca pacientul diagnosticat cu psoriazis să țină în permanență legătura cu medicul său curant, să respecte în mod consecvent și corect indicațiile acestuia și să nu adopte tratamente experimentale sau controversate. Deși se manifestă vizibil pe piele, psoriazisul nu este „doar o boală a pielii”, este o grea povară fizică, socială, emoțională și economică care afectează pacienții și familiile lor. De aceea, în ultimii ani, abordarea tratamentului în psoriazis se face multidisciplinar, în echipă cu specialiștii cardiologi, diabetologi, reumatologi și, nu în ultimul rând, cu psihologi și psihiatri,” a explicat dr. Alin Nicolescu, Secretar General al Societății Române de Dermatologie.
Potrivit Societății Române de Dermatologie, prevalența psoriazisului la nivelul populației adulte de peste 18 ani din România este estimată la 4,9%. Pacienții cu psoriazis sever ratează anual în medie între 3 şi 26 de zile de muncă, în timp ce 23% dintre aceștia afirmă că psoriazisul a influențat alegerea unei cariere profesionale.
Psoriazisul este o boală cronică, netransmisibilă, care nu are o cauză clară și pentru care nu există încă vindecare. Acesta are o evoluție imprevizibilă a simptomelor, o serie de factori declanșatori externi și comorbidități semnificative, printre care se numără: artrita, bolile cardiovasculare, sindromul metabolic, bolile inflamatorii intestinale și depresia. Psoriazisul nu poate fi vindecat, însă este o afecțiune care poate fi ținută sub control dacă pacientul respectă tratamentul prescris de medic și recomandările acestuia.