În România au loc anual aproximativ 60.000 – 70.000 de accidente vasculare cerebrale, potrivit estimărilor. Societatea Europeană de Cardiologie consideră o prevalență a fibrilației atriale estimată la populația adultă (peste 20 de ani) de aproximativ 2-4% , ceea ce înseamnă 450.000 români. La nivel global, unu din patru adulți cu vârsta peste 25 de ani va avea un accident vascular cerebral în timpul vieții. De asemenea, un studiu european a arătat că o persoană din cinci nu poate identifica simptomele AVC, potrivit unui comunicat de presă al companiei farmaceutice Bayer care marchează Ziua Mondială de luptă împotriva AVC (29 octombrie).
Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală extrem de severă. Mulți dintre cei care suferă un AVC mor într-o lună, iar cei care supraviețuiesc pot rămâne cu complicații neurologice grave (paralizia membrelor, dificultăți de vorbire sau înghițire, tulburări emoționale, de echilibru și de vedere, pierderea memoriei etc.).
Printre factorii de risc ai AVC se numără hipertensiunea arterială, vârsta, fumatul, inactivitatea fizică, dieta nesănătoasă, consumul de alcool, niveluri ridicate de lipide din sânge, obezitate, diabet zaharat, sex masculin, predispoziție genetică, factori psihologici și, nu în ultimul rând, fibrilația atrială.
Cele 3 semne ale unui accident vascular cerebral (AVC) sunt: fața devine asimetrică, mâinile devin slăbite, persoana care suferă de un atac cerebral nu vorbește clar și nici nu înțelege ce i se spune. Timpul este foarte prețios în cazul atacului cerebral; AVC poate fi tratat dacă este diagnosticat și gestionat în mod corespunzător. Cu cât o persoană primește mai devreme tratament, cu atât are șanse mai mari să nu rămână cu consecințe pe termen lung.