Lista de medicamente compensate va fi actualizată cu 17 molecule noi

0

Pacienţii care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia şi boli neurologice degenerative vor beneficia de tratament cu molecule noi, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

“Aşa cum am promis, am finalizat cadrul legislativ necesar pentru actualizarea, în premieră, a listei de medicamente compensate şi gratuite după şapte ani. Astfel, pacienţii vor putea beneficia de tratament inovativ cu 17 molecule noi orfane, din care 9 sunt pentru tratamentul afecţiunilor oncologice”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Este vorba despre denumirile comune internationale: Ambrisentanum, Stiripentol, Pasireotidum, Clofarabinum, Nelarabinum, Decitabinum, Trabectedinum, Ofatumabum, Dasatinibum, Nilotinibum, Everolimus, Ruxolitinibum, Bosentanum, Tafamidis, Romiplostimum, Sapropterinum, Plerixafor.

Cele 17 protocoale terapeutice au fost realizate de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi prevăd metodologiile şi criteriile de includere si excludere din tratamente, indicatiile pentru cele 17 molecule noi, precum și medicii care pot prescrie aceste medicamente, în funcție de specialitate. Protocoalele mai prevăd modificarea dozelor cauzate de reacţiile alergice şi monitorizarea terapeutică a medicamentelor şi cea privind raspunsul la tratament. Totodată, mai sunt precizate si criteriile de întrerupere a tratamentului, dar şi condiţiile de reluare ale acestuia. Sunt incluse şi investigaţiile care trebuie recomandate pentru iniţierea terapiei. Dozele care trebuie să fie administrate pentru fiecare afecţiune sunt, de asemenea, prevăzute în actul normativ.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.