Un pas important în vindecarea infecției cu HIV a fost realizat prin crearea unui virus care identifică celulele infectate și le izolează, ceea ce permite medicamentelor să le recunoască și să le distrugă fără să afecteze celulele sănătoase, potrivit unui articol publicat în jurnalul de specialitate Virus Research. Vectorul lentiviral a fost creat de dr. Pin Wang, profesor de inginerie chimică în cadrul Viterbi School of Engineering a Universității California de Sud, Statele Unite. „Ca și o bombă de mare precizie, abordarea bazată pe vector lentiviral are avantajul de a evita distrugerile colaterale, protejând celulele neinfectate cu HIV. Această precizie nu a putut fi obținută până în prezent cu ajutorul medicamentelor”, a spus Wang.
Vectorul lentiviral a fost testat doar în laborator, iar experiențele au arătat că poate distruge aproximativ 35% din celulele infectate cu HIV. Dacă soluția ar urma să fie aplicată pe oameni, pacienții ar trebui să fie supuși la mai multe ședințe de tratament pentru a obține eficiență maximă. Deși acesta este un pas major în vindecarea HIV, nu reprezintă încă un tratament în sine, a menționat Wang, adăugând că se află într-un stadiu incipient de cercetare.