Abbott Laboratories ocupă poziția întâi în clasamentul celor mai admirate companii din lume pentru sectorul „produse si echipamente medicale”, realizat de publicația americană Fortune, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Analiza Fortune realizează o ierarhie în ceea ce privește reputația corporate a organizațiilor – în clasament sunt cuprinse companii din 57 de industrii, care desfășoară activități la nivel internațional. Topul se stabilește pe baza intervievării directorilor executivi precum și a punctajelor acordate de către analiștii specializați pentru domeniile de activitate în care acestea desfășoară operațiuni.
„Distincția acordată de publicația Fortune ne onorează și este, în același timp, o responsabilitate pentru Abbott să își mențină și să confirme standardele înalte pentru fiecare dintre criteriile analizate și în anii care vor urma. Prin această realizare, ducem mai departe o moștenire de 125 de ani, care înseamnă dezvoltarea unei companii responsabile și sustenabile, care pune în prim-plan grija pentru pacienți și consumatori”, a declarat Adrian Grecu, Director General Abbott Products România.
Setul de criterii de evaluare, care este luat în considerare în vederea alcătuirii clasamentului, se referă atât la managementul resurselor umane și modul în care sunt utilizate resursele organizației precum și la calitatea sistemului de management. Totodată, sunt punctate inovația, nivelul de responsabilitate socială și siguranța financiară a companiilor. Pentru a avea șansa să ocupe o poziție cât mai înaltă în topul Fortune, organizațiile trebuie să dovedească faptul că prin strategiile promovate au în vedere valoarea ca investiție pe termen lung, dar și să își demonstreze competitivitatea la nivel global.
Abbott este cuprinsă de 30 de ani în topul Fortune și a obținut în clasamentul actual cele mai mari punctaje pentru toate criteriile analizate în sectorul „produse și echipamente medicale”, fiind clasată pe locul al doilea la criteriul „inovație”.
Compania are aproximativ 70.000 de angajați și activează în peste 150 de țări.