Asimetria aluniţei, marginile neregulate (Borders, în engleză), Culoarea neomogenă, Dimensiunea (peste 6 mm), Evoluţia (modificarea aspectului aluniţei) şi numărul lor (Foarte multe – peste 50) reprezintă alfabetul melanomului, constituind principalele aspecte la care trebuie să fie atente persoanele care au aluniţe şi care, la orice modificare a acestora trebuie să meargă la medic pentru a descoperi un eventual melanom într-un stadiu incipient. Descoperit în stadiu incipient, melanomul se vindecă în 98% din cazuri, însă de multe ori pacienţii ajung la medic in stadiul IV, spune Dr. Florin Băcanu, medic primar oncolog. El a punctat importanţa prevenţiei şi a descoperirii melanomului într-un stadiu incipient, precum şi o maximă atenţie inclusiv la calitatea lenjeriei, care nu trebuie să afecteze integritatea pielii.
Prof. Dorin Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a punctat faptul că în domeniul prevenţiei Ministerul Sănătăţii va demara în 2016 două programe de prevenţie cu sprijin financiar european, unul pentru cancerul de col uterin, în valoare de 44 milioane lei, şi un al doilea proiect, pentru cancerul digestiv şi colorectal, în valoare de 30 milioane lei.
Prof. Sorin Ţiplică, şeful Societăţii Române de Dermatologie, a punctat necesitatea utilizării abundente a cremelor de protecţie solară, precum şi importanţa programelor de informare, arătând că dacă în 2006 numai 47% din populaţia generală folosea cremă de protecţie solară, în 2011 acest procent a crescut la 53%. Dermatologii subliniază necesitatea folosirii hainelor cu mâneci şi pantaloni lungi şi expunerea la soare în afara orelor 10 – 17. “Atunci când umbra ta este mai mică decât tine trebuie să te retragi la umbră, a spus Daciana Toma, secretar al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei.
Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Pacienţilor cu Cancer, a făcut un bilanţ al campaniei de informare asupra melanomului, intitulată “Un viitor fără pată!” care a demarat în 2013, prezentând rezultatele unui studiu recent făcut de FABC – 9 din 10 români nu au fost la dermatolog, iar 17% îşi protejează pielea la plajă.
În ceea ce priveşte tratamentul, dr. Florin Băcanu a arătat modalităţile care ne permit să intervenim în evoluţia melanomului, între acestea cel mai nouă abordare fiind imuno-oncologia, respectiv stimularea mecanismelor imune astfel încât acestea să oprească evoluţia tumorii.
Specialiştii nu au oferit date despre numărul cazurilor de melanom din România, însă prof. Ţiplică a precizat că, din experienţa proprie poate sesiza o creştere de 10 – 12 ori a numărului de cazuri în ultimii zece ani.
Prof. Săndesc a precizat că, tot cu bani europeni, din 2016 va fi creat un Registru naţional al mai multor patologii, care să înglobeze şi registrele existente, dar să şi completeze datele acolo unde acestea lipsesc.