Acces mai facil la tratament pentru pacienții cu afecțiuni autoimune

0

Pacienții cu afecțiuni autoimune nu vor mai trebui să se deplaseze în alte localități pentru a primi tratament datorită serviciului gratuit inițiat de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (A.P.A.A.) și partenerii săi – firma de transport Alex Com, Farmaciile DONA şi Pharma Vision. Proiectul “Concediul este pentru odihnă, nu pentru boală” susţine eforturile legate de obţinerea lunară a tratamentelor, dar şi livrarea la domiciliu a medicamentelor, care trebuie administrate la intervale clare de timp, orice întârziere afectând starea de sănătate a pacienților.

A.P.A.A. va organiza un calendar individualizat pentru fiecare pacient, cu informaţii complete despre diagnostic şi starea de sănătate și va ţine legătura cu aceştia; astfel, pacienţii vor avea mai mult timp pentru odihnă şi relaxare.

16.000 de km parcurși între 23 de localități pentru primii 100 de pacienți din proiect

“Ne gândim la acest program de aproape doi ani, dar abia anul acesta am reuşit să-l demarăm. Nu e uşor să aduci împreună pacienţi, medici şi farmacişti. Dar iată că efortul a meritat şi acum avem acest program care funcţionează deja de 4 luni. Au fost parcurşi 16 604 km şi s-a ajuns în 23 de localităţi pentru ca primii 100 de pacienţi să beneficieze deja de acest serviciu. Aceştia sunt mulţumiţi, primesc tratamentele acasă, nu mai este nevoie să se învoiască de la serviciu, sau să se deplaseze din alte localităţi. Cu îndemnul “concediul este pentru odihnă, nu pentru boală”, pacienţii îşi concentrează energia asupra altor activităţi, iar banii economisiţi pot fi folosiţi pentru îmbunătăţirea nivelului de trai.”, a spus Rozalina Lăpădatu, preşedinte A.P.A.A.

Pacienţii cu afecţiuni autoimune sunt bolnavi cronici care, pe lângă faptul că suferă de boli care le schimbă viaţa, sunt nevoiţi să călătorescă din localităţi de provincie în centre universitare mari, unde găsesc medici specialişti care pot diagnostica boala corect şi pot prescrie tratamentele potrivite. Aceştia consumă până la 12 zile pe an doar pentru îndeplinirea formalităţilor impuse de lege şi întâmpină dificultăţi în găsirea rapidă a tratamentelor, unele dintre ele rare şi cu dificultăţi de aprovizionare în farmacii.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.