Analiza financiara in spitale, initiata de Ministerul Sanatatii

0

În perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va organiza o serie de întâlniri cu managerii şi directorii economici din spitale in vederea realizarii unei ample analize financiare.

“Vrem să identificăm cauzele dezechilibrului financiar încă existent în unele spitale. O astfel de analiză financiară ne va da posibilitatea să aflăm unde este vina pentru aceste datorii, la managementul unităţii respective sau în sistemul de finanţare al spitalului. Am cerut să ni se spună exact dacă depăşirile termenelor de plată sunt realizate în limita creditelor bugetare sau dacă le depăşesc. Ne interesează dacă există depăşiri în cadrul programelor de sănătate sau dacă acestea sunt la servicii medicale. După această analiză vom stabili măsurile care se impun”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, într-o întâlnire cu managerii şi directorii economici ai unor spitale.

“Deja am găsit câteva probleme pe care trebuie să le rezolvăm. De exemplu, mulţi furnizori solicită ca termenele de plată din partea spitalelor să fie mai mici decât cele stabilite de casele de asigurări. De asemenea, există cazuri în care nu este respectata ordinea cronologică la plata facturilor”, a mai spus Vasile Cepoi.

„Pregătim împreună cu Ministerul Finanţelor Publice un ordin comun conform căruia spitalele publice vor raporta lunar la Minister situaţia privind execuţia bugetară de venituri şi cheltuieli”, a mai spus Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.

Pentru a asigura o mai bună transparenţă, situaţiile bugetare ale unităţilor sanitare cu paturi vor fi publicate pe pagina de web www.ms.ro a Ministerului Sanatatii.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.